TERIBIL: Cea mai mare rețea de clinici pentru avorturi din SUA, PRINSĂ în timp ce negocia VÂNZAREA organelor copiilor chiuretați. Cu cât se vinde o INIMĂ de copil
Un clip postat pe youtube care arată cum Directorul pentru Servicii Medicale al Planned Parenthood, dr Deborah Nucatola, discută cu niște potențiali cumpărători despre vânzarea organelor copiilor avortați, a stârnit o furtună în SUA.
Planned Parenthood este cea mai mare rețea de clinici pentru avort din Statele Unite, fiind finanțată, încă din 1970, de statul american.
În clip, directoarea de la Planned Parenthood discută, senin, despre vânzarea organelor copiilor avortați.
"Mulți oameni vor inimi intacte în zilele noastre, caută ceva anume. Unii vor extremitățile inferioare, ceea ce e simplu ( de obținut). E ușor. Nu știu ce fac cu ele, bănuiesc că vor mușchi", spune ea, printre altele.
Directoarea instituției discută apoi prețurile.
"Dacă ar fi să arunc o sumă, aș spune că prețurile variază între 30 de dolari și 100 de dolari, depinde de complexitate și de tot ce implică operația", spune Nucatola.
Planned Parenthood a negat acuzațiile, afirmând că videoclipul este editat. Eric Ferrero, vicepreședintele pe comunicare al Planned Parenthood, a afirmat că este vorba doar de donare de țesut, așa cum se practică și în alte clinici.
Răspunsul Planned Parenthood a fost însă, rapid contracarat de către cei care au realizat înregistrarea cu camera ascunsă: aceștia au postat pe youtube întregul film, de peste trei ore, arătând că nu a fost editat.
Înregistrarea a provocat un scandal în SUA, inclusiv în rândul candidaților la președinția țării.
Astfel, Senatorul Ted Cruz a descris filmul ca "bolnav" și a cerut Congresului să înceapă o investigație asupra Planned Parenthood.
"Banii contribuabililor nu au ce căuta să finanțeze ogranizații care se ocupă cu uciderea vieților nevinovate, cu atât mai mult a celor care profită de pe urma trupurilor copiilor a căror viață le-au furat. Trebuie să reînnoim eforturile ca Planned Parenthood să nu mai primească un cent din banii publici", a afirmat el într-o declarație publică.
Un alt senator, Rand Paul, care candidează și el la președinție a fost vehement: "Mă îngrozește lipsa de respect pentru viață pe care am văzut-o. E vremea să luăm atitudine: niciun ban pentru Planned Parenthood!"
Guvernatorul statului Louisiana, Bobby Jindal, a anunțat că a demarat o anchetă la nivel statal asupra Planned Parenthood. Organizația plănuiește să deschidă o clinică de avorturi în Louisiana, iar guvernatorul a ordonat Departamentului de Sănătate Publică să înceapă o investigație. Mai mult, acesta a cerut și FBI-ului să se implice.
Planned Parenthood are un buget anual de 1 miliard de dolari.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Belgia vrea să introducă eutanasierea pentru bătrâni: ”Sunt un munte de carne. De ce să trăiască mai mult?”
Riscul unui al III-lea Război Mondial dacă Israelul ripostează. Președintele Iranului: "Sioniștii vor primi un răspuns decisiv și mult mai puternic". Reacția Moscovei
Descoperire șocantă. Sindromul long-Covid este, de fapt, post-vaccin
Recomandările noastre
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Secțiuni: Externe
Persoane: Rand Paul
Subiecte: Proteste împotriva avorturilor
Organizații: Planned Parenthood
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)