ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La trei luni de la despărțire, soții Bodnariu au reușit să își întâlnească micuții luați de Barnevernet după ce autoritățile norvegiene le-au permis acestora să își vadă copiii.

Familia Bodnariu, cea care a rămas fără cei cinci copii luați de Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia, Barnevernet, a putut să îi vadă pentru prima dată, de când au fost luați, pe băieții mai mari, Ioan (2 ani) și Matei (5 ani).

Într-un comunicat de presă redat de pastorul Cristian Ionescu, familia Bodnariu a dezvăluit câteva aspecte pe care le-au remarcat după această întâlnire. Naomi le-a spus părinților că nu vrea ca ei să moară ”așa repede, pentru că mai are de învățat atâtea de la ei”, iar Eliana nu trebuie să ”tot spună la Barnevernet că se teme de cocoș”.

Pastorul susține că Barnevernet continuă ”manipulările și minciunile prin care încearcă să distrugă această familie, să creeze o altă imagine în mintea fragilă a copiilor despre viața fericită pe care o aveau în căminul lor binecuvântat înainte de 16 Noiembrie, 2015?!”.

Iată comunicatul oficial remis de familia Bodnariu:

”Pentru familia Marius și Ruth Bodnariu au mai trecut câteva zile grele, pentru că sunt în continuare pe nedrept despărțiți de cei cinci copilași ai lor. Pe 16 Februarie s-au împlinit 3 luni de la fatidica dată, 16 Noiembrie, atunci când Barnevernet a hotărât să distrugă această familie, fără avertisment prealabil, confiscându-le copilașii, plasându-i în trei familii surogat, în două orașe la mare departăre de casă, tot acest coșmar pe motiv de radicalism creștin și îndoctrinare religioasă!

Dar, 16 Februarie a fost o zi importantă, o zi de bucurie amestecată cu tristețe și durere. Bucurie pentru că, pentru prima dată în trei luni, Marius și Ruth s-au întâlnit cu toți cei cinci copii simultan. A fost bucurie mare, fiecare avea ceva de zis: Naomi a vorbit tot timpul; Ioan, băiețelul de doi ani a mai învățat câteva cuvinte și, bineînțeles că avea și el ceva de zis. Bebelușul Ezekiel a fost mai bucuros ca niciodată. Naomi a ținut să precizeze ceea ce și Eliana a spus la una din întâlnirile precedente: că mama surogat este cea care le-a răpit.

Au povestit, s-au jucat, apoi s-au așezat să servească masa, dar înainte s-au rugat și au cântat o rugaciune-cântecel, pe care copiii o cântau de fiecare dată înainte de masă. De data aceasta însă, Matei le-a spus că el a uitat cântecul, nu-l mai știe.

Marius le-a povestit printre altele că a tăiat cocoșul și a fost făcut ciorbă. Eliana a fost foarte ușurată când a auzit, spunând că înseamnă că nu mai trebuie să tot spună la Barnevernet că se teme de cocoș. Oare cine o presează și o tot pune să spună că se teme de cocoș?! Când vor înceta manipulările și minciunile prin care Barnevernet încearcă să distrugă această familie, să creeze o altă imagine în mintea fragilă a copiilor despre viața fericită pe care o aveau în căminul lor binecuvântat înainte de 16 Noiembrie, 2015?!

Naomi a spus ceva îngrijorător pentru părinți, anume că ea nu vrea ca Marius și Ruth să moară așa repede, pentru că mai are multe lucruri de învățat de la ei. Cine le bagă în cap astfel de lucruri copiilor?! Unde este interesul superior al copilului atunci când este terorizat cu ideea că îi vor muri părinții?! Ziua a fost amestecată cu tristețe și durere pentru că la expirarea celor trei ore a venit despărțirea. Copiii nu pot înțelege de ce nu pot să rămână împreună cu părinții lor și de ce trebuie să meargă la niște necunoscuți…

Părinții se pregătesc pentru procesul în instanță, în care contestă decizia prin care le-au fost luați copiii, dar în același timp se pregătesc și pentru procesul administrativ prin care Barnevernet vrea să-i decadă din drepturile parentale, și asta pentru că nu vor sa recunoască acuzațiile mincinoase care li se impută. Pentru acest proces este esențială participarea unui psiholog autorizat, a cărui evaluare și concluzii contează foarte mult în luarea deciziei de către curtea regională.

Barnevernet vrea să impună psihologul lor, și este evident de ce: fiind plătit de Barnevernet, implicit i-ar putea defavoriza pe părinți. Deși părinții ar avea dreptul la orice psiholog autorizat și ales de ei, lui Marius și Ruth li s-a refuzat primul psiholog propus de ei, pe motiv că… avocatul acuzării nu este de acord cu el. Interesant?! Același avocat al acuzării nu are timp să vină la proces decât la sfârșitul lunii Mai, pentru că este foarte ocupat și Barnevernet considera acest lucru în interesul superior al bebelușului…

Nu înțelegem cum avocatul acuzării, un om cu antecedente penale, are un cuvânt mai greu de spus decât avocatele apărării, decât părinții și, în cele din urmă, decât legea.

Este tot mai clar, în pofida zâmbetelor oficiale prin care ni se spune că se caută binele familiei și interesul superior al copilului, că scopul Barnevernet este să ia copiii definitiv, așa cum s-a întâmplat familiei Nan. Nici măcar o clipă nu le-a trecut prin cap să ajute familia – dacă, să zicem, că ar fi fost vreo problemă – ci ei vor copiii, indiferent de dorința copiilor – acesta este interesul superior al Barnevernet!

Mulțumim tuturor pentru post și rugăciuni! Fiți binecuvântați și Domnul să vă răsplătească tuturor celor care protestați! Mulțumim celor care au fost generoși cu familia! Cuvintele nu pot exprima recunoștința noastră!

Ne pregătim pentru marea zi de protest internațional pro Bodnariu, anti Barnevernet, din 16 Aprilie! Nu vom renunța! Cu Domnul vom birui!”, a fost comunicatul remis de Pastorul Cristian Ionescu, purtătorul de cuvânt al familiei Bodnariu.