ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Proiectul legii vaccinării a fost dat publicității, iar reacțiile societății civile nu au întârziat să apară. Prevederile proiectului, între care pedepsirea părinților în cazul în care refuză vaccinarea, dar și refuzul acceptării copiilor nevaccinați în școli, au stârnit reacții din partea părinților.

O dezbatere în acest sens a fost realizată la B1 TV de către Tudor Barbu, invitați fiind jurnalista Olivia Steer și Eugen Firea, președinte al Asociației Părinților din învățământul pre-universitar. În timpul emisiunii, a avut o intervenție și Andreea Ogăraru, cunoscut militant pentru drepturile copiilor născuți și ne-născuți. Printre altele, Andreea Ogăraru a spus clar că până acum nu a întâlnit, în țările occidentale în care a locuit, situație în care școala să refuze accesul copiilor pe bază de vaccinare sau non-vaccinare.

După emisiune, pe care vă invităm s-o urmăriți mai jos, Andreea Ogăraru a scris pe pagina ei de facebook câteva gânduri:

„M-au sunat de la B1, am intrat în direct, atmosfera era destul de aprinsă. Nu am apucat să vorbesc ceea ce mi-am propus, însă voi scrie: 
- vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie ci voluntară, libertatea omului este cel mai de preț lucru. Omul trebuie să știe ce este vaccinul și să aleagă! Să poată să aleagă: asta da, asta nu acum, asta în caz de urgență.. Să avem o rată de vaccinări că a Olandei dacă se dorește, dar să fie voluntar, în cunoștință de cauză. Și mai trebuie să știi sigur că bebe s-a adaptat complet la viață extrauterină înainte să îl supui la vreun stres. Să aștepți să vezi dacă e totul bine. În 2003 băiatul meu s-a născut cu ceva. Nici acum nu știu ce a fost, dacă a fost înainte sau după vaccinare, dar...: nu îi puteau stabiliza grupa sanguină... Cum să vaccinezi un copil care are așa o lupta în sângele lui?! Doctorița Culcer era agitată teribil...dar nici până azi nu știu ce a fost. Știu doar că Eric nu a avut niciun somn liniștit în următorii câțiva ani buni.. 

Prea mulți părinți cred că dacă au vaccinat copilul, l-au imunizat pe viață, au rezolvat cu sănătatea lui. Nu, nu doar vaccinul acționează asupra acestor aspecte ci mai avem mult de lucru până să putem vorbi despre un copil sănătos. 

- recomandat este să se facă următoarele: campanii de educare, campanii pro alăptare, campanii anti fumat în timpul sarcinii, centre de Pediatrie care să se observe copiii când sunt sănătoși și să culeagă date despre parcursul lor în primii ani de viață 

- medicii trebuie să vorbească și despre capacitățile naturale extraordinare ale organismului căci s-a creat falsă impresie că totul se rezolva numai pe cale medicamentoasă 
- să vorbim despre cum se crește sistemul imunitar!!!!! 
Regele nostru Ferdinand a avut un program extraordinar de întărire a sistemului imunitar. Recomand să citiți. Mă refer la modul în care a fost el crescut, dar și la recomandările medicale ce se găseau în țară în perioada interbelică. 
-rog vedeți campania recentă a Ministerului Sănătății din Franța cu privire la creșterea alarmantă a numărului de boli cardiovasculare la copii, vedeți și clipul pe care l-au pregătit! 

- fără sport, cu alimente chimizate, aer poluat, stat în mașină zilnic, crescut la TV și tabletă/telefon, cu toate dulciurile și sucurile pe care le vedem în coșurile oamenilor la supermarket, cu toate căciulile de la 15 grade, cu toate bunicile care nu vor să transpire copilul, cu toate învățătoarele care nu scot niciodată copiii afară în pauze, cu multe altele.....copilul român umple spitalele zilnic!! Asta este adevărul. 

Asta costă statul mult mai mult decât oricâte campanii și programe de întărire a imunității... 
Nu trebuie să decidă nimeni pentru Vecinul lui în privința vaccinării. Există o lege a drepturilor pacienților... Eu nu îmi permit să fac recomandări legate de ce Și cum să va vaccinați copiii. Nici nu va spun cum am făcut eu căci nu fac lobby pentru nimeni și nimic. Dar pot să spun că nu poți să ții un copil la poartă școlii. Nu e conform civilizației și drepturilor copilului. 

România, atenție la dorința ta de a fi forțată prin lege să faci una și alta...a mai fost așa și nu ți-a plăcut.. În plus, o forțare aduce după ea și alte forțări...”