ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României, în care sunt celebraţi eroii, dar se promovează şi structurile militare actuale.

La festivitățile care au avut loc la Arad, acolo unde a fost prezent și președintele Klaus Iohannis, organizatorii au decis ca primul imn intonat de Ziua Armatei Române să fie cel al SUA, iar apoi cel al țării noastre, deoarece  la eveniment au participat şi 100 de miliari americani prezenţi în România pentru efectuarea unor exerciţii comune cu armata noastră.

În comunicatul remis inițial de organizatori nu era specificat faptul că soldații americani vor participa la evenimentul desfășurat la Arad.

Iată programul manifestărilor anunțate inițial de organizatori:

„Manifestările vor începe de la orele 10.30 la Monumentul Eroilor de la Păuliș iar de la 11.30 ceremoniile se vor desfășura la Monumentul Ostașului Român din Piața Avram Iancu, din municipiul Arad după următorul program:

11.30-11.45 – Întâlnirea oficialităților
11.45-11.55 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului de către Garda de Onoare, intonarea imnului național al SUA și al României
11.55-12.10 – Alocuțiuni
12.10-12.15 – Oficierea serviciului religios
12.15-12.17 – Rostirea jurământului vechi de către membrii asociației Tradiția Militară
12.17-12.27 – Depunerea coroanelor și jerbelor de flori
12.27-12.32 – Exercițiu de îndemânare de tipul Drill Team
12.32-12.37 – Defilarea Gărzii de Onoare

Și tot în municipiul Arad, între orele 9.00 și 14.00, pe platoul din fața Palatului Adminsitrativ va avea loc o demonstrație statică de tehnică militară română și americană iar între orele 13.00 și 14.00 va avea loc un concert al fanfarei Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” și al fanfarei USAREUR.”

Klaus Iohannis a ținut un discurs în care a reliefat rolul și stima de care se bucură Armata în societatea românească dar a subliniat și modul în care armata României își îndeplinește misiunile de colaborare internațională în cadrul parteneriatului euro-atlantic.