ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ca să înțelegem mai bine despre ce va fi vorba în acest text, este imperios necesar să ne lămurim puțin ce au fost în istorie vânătorile de vrăjitoare. În ciuda a ceea ce cred mulți, n-au avut loc în Evul Mediu, ci taman în Renaștere și în Secolul Luminilor, adică în perioadele istorice în care oamenii au decis s-o lase mai ușor cu creștinismul. Spectacular vorbind, o vânătoare de vrăjitoare începe atunci când comunitatea, într-o superbă stare de exaltare, se aglutinează și decide să se comporte în funcție de cel mai tâmpit membru al ei (nu eu am zis-o, ci Ortega y Gasset), pentru că neapărat o masă se raportează la cel mai mic numitor comun, niciodată altfel. Și, pentru că la vremurile acelea încă nu apăruse defularea prin proteste și lozinci, masa renascentisto-iluministă căuta o femeie pe care să-și reverse mânia populară, învinovățind-o ba că e secetă, ba că nu sunt locuri de muncă, ba că s-a pierdut o oaie din turma satului. După care, fiind o perioadă în care omul se afla în centrul tuturor lucrurilor, iar gândirea rațională era la mare cinste, femeia era arsă ireversibil pe rug. Cam acesta este ritualul vânătorii de vrăjitoare, rămas în memoria colectivă până în zilele noastre.

În ciuda a ceea ce credem că știm toți, în Evul Mediu catolic vrăjitoarele nu au căzut victime unor astfel de jalnice episoade pentru că Biserica Romano-Catolică le-a interzis pur și simplu prin Conciliul de la Panderbon (sfârșitul secolului VIII după Hristos). Se pare că subtilii și apofaticii catolici interpretau à la lettre butada "Dumnezeu urăște păcatul dar îi iubește pe păcătoși”, ceea ce nu se poate spune despre protestanții germani, cu toată sola Scriptura lor cu tot. Inchiziția nu s-a preocupat niciodată de vrăjitoare, ci doar de acuzațiile de erezie, pe care altfel le-a tratat cu foarte multă blândețe, cerându-le celor ajunși pentru prima dată în fața tribunalului ecleziastic să renunțe la opiniile a căror falsitate era demonstrabilă. Practic, Inchiziția a fost singurul tribunal din lume care-ți cerea să nu fii prost. Reținem, pentru că este important pentru ceea ce urmează să zicem, atmosfera deloc inchizitorială în care aveau loc vânătorile de vrăjitoare: câteva zeci de oameni care știau bine care-i treaba învinuiau o femeie de competențe care lor le lipseau. După care o băteau bine, pentru că n-are sens să omori pe cineva fără partea de distracție. Femeia nu putea spune nimic în apărarea ei, călăii ei știind prea bine despre ce este vorba. Nu se aduceau probe de niciun fel, nu exista avocat. Oricât de bune ar fi intențiile în teorie, în practică orice vânătoare de vrăjitoare se traduce printr-o gloată care urlă până-i fierbe saliva în colțul gurii înainte de a omorî un om.

S-au dus vrăjitoarele de altădată, dar reflexul linșajului a rămas cuibărit în inimile și mințile multora. Zilele astea l-am văzut reactivat împotriva Oliviei Steer. Este interesant că astăzi, sintagma tinde să însemne lichidarea unui nevinovat. Păi, vrăjitoarele chiar erau vrăjitoare, departe de mine superficialitatea de a afirma contrariul. Eu cred mai degrabă că vânătoarea de vrăjitoare este lichidarea cuiva pe care nu-l înțelegi, prin procedee subumane. Momentul este fierbinte, urmează să se voteze legea vaccinării obligatorii, așa că atmosfera se încarcă cu emoție (doar nu cu gândire), hop și o microepidemie mai ceva ca ciuma lui Caragea, s-ar părea că e și cu morți, deci trebuie ciufulită Olivia Steer, ca sa înțeleagă lumea că Big Pharma ne vrea numai binele și să nu mai crâcnească nimeni. Argumentele sunt din artileria grea: Olivia Steer nu e medic, e proastă, din cauza ei mor oameni, trebuie să i se taie accesul la internet. Nu știu voi ce vedeți, eu vad o gloată în emulsie , cu ochii injectați de sânge, cu sticle de alcool prost pe jumătate consumate în stânga și cu bâte agitate voios în dreapta. Sunt ziariști și bloggeri, adică exact cei calificați pentru un linșaj mediatic. Lor li se adaugă solenoidul Mircea Cărtărescu, gata oricând să dea să ofere sistemului solar un eșantion în vrac din preapoetica lui prostie. Primii te lovesc dezordonat și grotesc, din panteonul poeților neamului ultimul te joacă visător în picioare.

 
În 1919, un obscur funcționar american care s-a pomenit cu o neașteptată moștenire a publicat o carte pe care o recomand tuturor celor pentru care Știința este un idol de care trebuie să ne apropiem în tăcere, cu brațele încărcate de ofrande și neapărat în vârful picioarelor. Charles Hoy Fort, supranumit epistemologul din Bronx, degrevat de grija zilei de mâine, și-a dedicat restul vieții colecționării faptelor stranii cărora știința incapabilă de explicație le întoarce pur și simplu spatele. The Book of the Damned este o carte de filosofie a științei scrisă de un om lipsit de orice intenție apologetică, iar rezultatul este superb. Concluziile lui sunt menite să ne pună în gardă: autoritatea științifică ține foarte mult de hipnoza exercitată de câțiva oameni asupra unui public inert. Știința, ca și viața, este dinamică: știința de azi este superstiția de mâine, știința de mâine este superstiția de azi. A asemănat știința cu o autostradă îngrijită care trece printr-o junglă sălbatică – tot ceea ce știința ignoră se află în junglă, iar slujitorii ei nu sesizează ridicolul de care se umplu atunci când se laudă cu temporarele și minusculele lor victorii.
 
Demersul lui Charles Hoy Fort este un duș rece peste pretențiile pozitivismului științific. Acest șoarece de bibliotecă, om cu imaginație niciodată strunită printr-un dresaj universitar, se amuză în cărțile sale punând la îndoială toate mantrele repetate cu religiozitate de oamenii de știință și adulatorii lor. Demersul lui ne aduce aminte ceva foarte simplu: pentru a judeca caracterul științific al unei afirmații nu trebuie să fii om de știință, ci să înțelegi epistemologia științei. Nu bisturiul te face medic, la fel cum nici motocositoarea nu te face agricultor, ci o anume matrice mentală care se dobândește prin aderarea la un sistem de idei considerate într-un anumit moment adevărate. Fără ele, cu bisturiul poți opera o pâine ca să-i extirpi miezul moale și pufos, iar cu mototcositoarea tunzi gazonul și eventual straturile de flori din fața casei. Altfel spus, ne place sau nu, înainte de a fi ceva suntem filosofi cu toții, fie proști, fie deștepți. De asemenea, pentru a judeca valoarea unor afirmații cu pretenții de știință exactă, mai dispunem de logică și metafizică, două arte aflate la dispoziția celor care vor să despice judicios firul în patru.
 
Dragi vânători de vrăjitoare, medici sau ba – n-are importanță cât timp aveți un cap funcțional pe umeri - știința veritabilă are câteva trăsături care o despart fundamental de tot ceea ce faceți voi. Vă voi spune probabil cea mai importantă dintre ele: o teorie sau o ipoteză este științifică numai în măsura în care poate fi, în principiu, infirmată prin testarea empirică, adică reprodusă în vederea validării practice. N-am inventat-o eu, ci filosoful Karl Popper, care s-a preocupat de acest domeniu. Ideea nu este nouă, de la Francis Bacon încoace, fondatorul paradigmei științifice moderne, s-a stabilit că adevărurile științifice nu sunt eterne, ci perisabile și infirmabile. Altfel spus, dacă teologia și metafizica se revendică de la ordinea principială și imuabilă, știința modernă și-a asumat exact contrariul, adică impermanența. Schimbarea opiniilor cu altele noi, afirmații de azi care contrazic afirmații de ieri, abandonarea unui praxis pentru altul considerat mai bun, nu sunt nefirești pentru știința modernă, iar medicina nu se abate de la această observație nici ea. Nu este străină medicinei nici abordarea multiplă, adică soluții diferite la aceeași problemă. Crispări de genul "doar așa se poate” țin de anumite atitudini deviante de tip religios, mai pe șleau spus, de credințele fiecăruia. Iar acestea nu sunt atitudini științifice.
 
Un alt savant care a analizat modul în care operează în practică știința, Thomas Kuhn, notează ceva ce ar trebui să ne pună pe gânduri: "Știința normală, activitatea în care cei mai mulți dintre savanți își petrec inevitabil aproape tot timpul, se bazează pe ipoteza conform căreia comunitatea științifică știe cum este lumea. Mare parte a succesului acțiunii derivă din dorința comunității de a apăra acea presupunere, chiar și cu costuri considerabile, dacă este nevoie. Știința normală, de exemplu, suprimă adesea noutățile fundamentale pe motiv că sunt inevitabil subversive față de angajamentele sale fundamentale.” Așadar, savanții se comportă asemenea unor sacerdoți care au de apărat un prestigiu, "chiar și cu costuri fundamentale”. Așa cum spune Kuhn, repetând ceea ce afirmase Charles Hoy Fort cu faimoasa sa autostradă care traversează jungla, știința elimină din câmpul ei de observație tot ceea ce contrazice paradigma zilei, adică tot ceea ce nu intră în modelul ei temporar de explicație a realului. Altfel spus, comportamentul oamenilor de știință devine în anumite situații o formă de bigotism periculos care nu se dă în lături de la nimic pentru a-și "demonstra” validitatea propriilor convingeri.
 
Pe nisipurile acestea mișcătoare, unii vor acum o lege a vaccinării cu anasâna, aducând ca argument o poveste urbană a cărei acceptare trece în ochii multora drept absolvirea magna cum laude a unui test de inteligență. Dacă recapitularea ei o să vi se pară acră și prăfuită, nu sunt eu vinovat. Așadar, binele făcut în numele legii ar consta într-o procedură medicală invazivă care constă în injectarea în corpul omenesc a unui produs industrial care trebuie neapărat să conțină niște neurotoxine (mercur, aluminiu, formaldehidă) ale căror efecte adverse ajung la boli neurologice imposibil de vindecat sau chiar moartea. În schimbul acestui risc pe care medicii îl consideră mic, dar cei care se opun acestei proceduri îl consideră inacceptabil (problemă filosofică până la urmă, pentru că orice risc e mic dacă-l diluezi statistic și abstract, dar catastrofal și masiv dacă te-a ales pe tine ca victimă), s-ar putea să nu te îmbolnăvești de o anumită boală. Sau s-ar putea să te îmbolnăvești, pentru că vaccinurile nu sunt contracte sinalagmatice, adică niciun fabricant de vaccinuri nu se angajează cu ceva față de beneficiar. Se spune că vaccinurile imunizează, ceea ce este un abuz lexical, pentru că în cel mai bun caz imunitatea dobândită este temporară, deci se amână riscul îmbolnăvirii pe mai târziu, când bolile copilăriei au impact mult mai devastator, eventual pentru momentul când fetița vaccinată în copilărie a devenit o femeie gravidă, ca să fie dezastru pe toată linia.
 
Se mai spune că vaccinarea în masă duce la eradicarea bolilor, doar că asistăm azi la întoarcerea bolilor eradicate, și când ne uităm în dicționar aflăm că a eradica înseamnă "a suprima, a face să dispară, a anihila, a aneantiza”. Constatăm, n-ar fi prima oară, că fanii vaccinării - medici sau nu, n-are importanță - ori folosesc cuvântul "eradicare” la nivel metaforic, ca niște poeți, ceea ce e inacceptabil într-un discurs de tip științific, care trebuie să fie dincolo de orice echivoc, ori folosesc cuvinte pe care nu le înțeleg, astfel încât fac afirmații apodictice despre niște lucruri de care n-ar trebui deloc să fie siguri. Să încercăm să sintetizăm povestea vaccinării, pentru ca lucrurile să fie și mai clare pentru toată lumea: dacă ne vaccinăm, există posibilitatea să nu ne îmbolnăvim de anumite boli pentru o perioadă a vieții în care le-am putea face față cu mai mare ușurință decât mai târziu. Firește, există posibilitatea ca, din cauza compușilor neurotoxici din vaccinuri, pe care medicii le cunosc prea bine, să ne alegem cu autism, scleroză în plăci, sindromul Guillain-Barré, encefalită, paralizii, neuropatii sau boli neurologice degenerative.
 
Cât privește gogorița imunizării de turmă (n-are rost să fim delicați, așa se traduce herd immunity), este o mostră clasică de gândire care se contrazice fără nicio jenă. Conform acestei teorii de marketing, vaccinarea unui individ nu este deplin eficace fără vaccinarea comunității. Adică ești imunizat printr-o procedură medicală de imunizare, dar nu ești imunizat dacă nu s-a supus acestei proceduri și vecinul tău. Ca baletul să fie balet până la capăt, cel neimunizat beneficiază de imunizarea ta, dar concomitent îți pune în pericol imunizarea. Iar dacă prea mulți oameni decid să renunțe la vaccinare (cât înseamnă mult? nu știm!), atunci degeaba se mai vaccinează unii, pentru că imunizarea nu-i va imuniza. Altfel spus, cel care refuză imunizarea, atentează la imunizarea celui care o acceptă. Care ar putea fi procentul de refuznici acceptabil științific? Niciun fan vaccinare nu a putut indica vreodată o cifră, pentru simplul motiv că nu există așa ceva. Dacă în urma lecturii acestui paragraf, v-au apucat durerile de cap, să știți că analiza ideilor false poate produce acest efect secundar nedorit.
 
Așadar, în numele științei și a atitudinilor progresiste, vânătorii de vrăjitoare doresc suprimarea oricărei îndoieli, a oricărei libertăți și a oricărei responsabilități a părinților față de copii. Partizanii științei, cei care nu ezită să-i acuze pe ceilalți de atitudini medievale, se comportă în cel mai crispat și dictatorial mod posibil. Tuturor vă zic: este de o mie de ori mai științifică atitudinea unui părinte care refuză să-și expună copiii la un risc inutil și care caută să se informeze exact și pragmatic în privința formării imunității pe cale naturală, neinvazivă, neindustrială, decât corul grotesc și sălbatic ai celor care solicită, nu se știe cui, să i se taie contul internet Oliviei Steer pentru că-și permite luxul și libertatea de a avea o altă opinie decât turma imunizată. Singurul "păcat” al Oliviei Steer este faptul de a fi sesizat că există în acest moment în lumea medicală începutul unei dezbateri legate de legitimitatea și riscurile imense pe care le implică vaccinarea, iar dizidențele sunt ale unor somități științifice care au fost implicate în industria vaccinărilor timp de 30 de ani (Dr. Mark Geier M.D., Ph. D., genetician, cercetător la National Institute of Health în Washington D.C., U.S.A. și cercetător genetician principal la Maryland Medical Laboratory, Inc, M.D. U.S.A.) sau alți specialiști de top: Dr. Robert Nataf, director al Laboratorului Philippe Auguste, Paris, Franța; Dr. Claude Béraud, hepatolog, fost consilier principal al Caisse Naționale d’Assurance Maladie, Franța; Dr. Romain Gherardi, Șef Serviciu de Histologie-Embriologie și Director GERMEN (Groupe d’étude et de recherche sur le muscle et le nerf, Paris, Franța); Dr. Patrick Chérin, Președinte GERMMAD (Groupe de Recherche sur les maladies musculaires acquises et dysimmunitaires), Spitalul Pitié-Salpêtrière, Paris, Franța). Opiniile lor specializate pot fi urmărite in extenso în documentarul Silence, on vaccine! al realizatoarei canadiene Lina B. Moreco.
 
Pentru cei care vor să ia contact cu marea știință din spatele vaccinurilor, pe youtube este disponibilă prelegerea foarte degajată a lui Dr. Jean-François Saluzzo, Director Producție vaccinuri virale și Șef Cercetare & Dezvoltare pentru vaccinuri al producătorului de medicamente și vaccinuri Sanofi Pasteur, Paris, Franța. Personajul este cinico-relaxat, se adresează unor confrați avizați, oameni de știință care nu-și fac prea multe iluzii legate de activitatea lor. Nu vă pot refuza un potpuriu de idei: medicii nu prea știu cum funcționează un vaccin, ei doar se prefac că știu în fața pulimii; fabricarea vaccinurilor se realizează în condiții diferite mult de cele ideale, riscul introducerii de agenți contaminanți fiind enorm (iar riscul nu este teoretic, citez: "acest lucru s-a întâmplat, se întâmplă și se va întâmpla”); producătorii de vaccinuri nu sunt preocupați de efectele secundare catastrofale ale acestora (pentru că nimeni nu le-a tulburat vreodată iresponsabilitatea); este posibil ca un vaccin să provoace exact boala pe care se presupune că o evită (s-a petrecut pentru: turbare, poliomelită, hepatită B); ca produs, vaccinul este "testat” pe utilizatorul final; unele vaccinuri "merg”, altele nu (ex: vaccinurile anti-herpes, anti-sifilis, anti-paludism), nimeni nu știe de ce.
 
Așadar, solenoizi de toate soiurile, cu răbdare vă spunem: renunțati la argumentul "Olivia Steer nu este medic, deci nu poate înțelege”, pentru că e debil. Noi, cei care am decis să nu ne vaccinăm copiii, nu suntem medici, dar suntem oameni cu câte 2-3 facultăți, masterate și doctorate, suntem neîncrezători și știm să ne informăm. La baza oricărei științe se află idei a căror valoare de adevăr poate fi cântărită de către cei care înțeleg principiile și judecă detaliile. Dacă ne întâlnim cu un escroc, nu trebuie să fim escroci ca să scăpăm nejumuliți, trebuie doar să facem distincția dintre aparență și esențial. Ca să discutăm cu un arhitect și să citim un releveu nu trebuie să trecem prin facultatea de arhitectură, trebuie doar să avem capacitatea de a trece mental de la 2D la 3D. Nu trebuie să fim muzicieni pentru percepe că cineva cântă fals, nu trebuie să fim polițiști ca să înțelegem că avem de-a face cu reaua-voință a cuiva care, în loc să ancheteze, se reazimă relaxat pe procentul cazurilor "rezolvate”. Nu sunteți sacerdoții unor taine care să se refuze minții noastre, mai lăsați argumentul ăsta subpueril că nu ține, eventual spune ceva despre nivelul vostru intelectual și moral.
 
Făceți-vă voi, fani ai vaccinurilor, câte o overdoză de ROR, vi le dăm și pe ale noastre, pe care le-am plătit deja, pentru că oricum plătim contribuții la sănătate fără să ne întrebe nimeni dacă suntem de acord cu fundamentele medicinii alopate sau nu. Făceți-vă vaccinuri cu toate tulpinile, ramurile și crenguțele virușilor posibili, repetați-le săptămânal dacă e nevoie, per dos și per os, numai să fiți siguri că în felul acesta sănătatea voastră va atinge nivelul optim, dar lăsați-ne pe noi, cei care avem dubii în privința "adevărurilor științifice” ale medicinii, să trăim în conformitate cu ideile noastre. Lăsați-ne în pace și vă asigur că n-o să vă facem nici proști, nici retardați, nici handicapați, pentru simplul motiv că vreți să trăiți altfel decât noi. N-avem nimic împotriva vaccinarii cu două condiții: sa fie fără riscuri și să ducă realmente, și nu ipotetic, la imunizarea copiilor. Dacă nu puteți, reveniți cand veți fi in stare, noi suntem aici. Nu de o lege a vaccinării obligatorii este nevoie, ci de încadrarea vaccinurilor în categoria produselor cu potențial periculos, precum și de responsabilizarea civilă și penală a producătorilor de vaccinuri.
 
Acest articol a fost publicat inițial pe blogul autorului.