ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ilie Toader, care timp de 11 ani a slujit la mai multe parohii din județele Buzău și Vrancea, a renunțat la preoție în luna aprilie a acestui an, dându-și demisia și rupând apoi orice legătură cu Biserica.

Acesta a acord un interviu pentru Recorder, unde a vorbit despre mai multe subiecte legate de Biserică.

Patriarhia Română, prin Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a prezentat un punct de vedere legat de aceste declarații.

„Eu pun decizia domnului Toader, pe care o respect, pe seama unei crize personale, sufletești, pe care o traversează. O criză în urma căreia a luat o decizie spre binele său și al foștilor săi enoriași, de vreme ce nu se mai regăsea pe pozițiile unui adevărat preot. E o experiență pe care și celelalte Biserici au traversat-o, sunt foarte mulți foști preoți catolici care au ales să plece din cler… În spațiul ortodox asta s-a întâmplat foarte rar, iar cazul despre care vorbim este un caz explicabil, din perspectiva mea, prin criza pe care o traversează domnul Toader. Domnia sa a ajuns la o viziune asupra lucrurilor provocată de o experiență interioară foarte profundă. În unii oameni, la un moment dat, se surpă ceva”, a spus Bănescu pentru Recorder.

Purtătorul de cuvânt al BOR a comentat și declarația lui Toader, care a spus că „Biserica își asumă proiecte megalomanice într-o țară măcinată de sărăcie”: „Bineînțeles că, luate ad litteram, aceste cuvinte ale fostului părinte Toader sunt absolut respectabile. Evident că Biserica nu trebuie doar să construiască în plan văzut, trebuie să construiască și în planul nevăzut, ceea ce se și întâmplă. Domnul Toader a uitat să spună că Biserica este implicată social într-un mod foarte profund. Există la nivelul Patriarhiei Române aproape 800 de așezăminte sociale, filantropico-sociale, asta înseamnă orfelinate, case de bătrâni, așezăminte pentru femei abuzate, cantine sociale, așezăminte medicale. Toate aceste lucruri există”.

Fostul preot a mai spus depre Catedrala Mântuirii Neamului că „e un proiect menit să hrănească orgoliile conducerii BOR”. Vasile Bănescu a spus că „Toader ar trebui să se intereseze câți oameni au donat pentru catedrală, câți doresc ridicarea acestei catedrale. Domnia sa intră în conflict pe tema catedralei cu însuși Mihai Eminescu, cu Regele Carol I, cu toată elita intelectuală și bisericească din ultimii 150 de ani. Întreaga noastră elită, atât culturală cât și bisericească, a dorit ridicarea unei catedrale dedicate eroilor poporului român. Această catedrală nu este a Patriarhului Daniel, nu este a sinodului actual, este dedicată tuturor eroilor neamului românesc de după Războiul de Independență”.

Declarațiile complete ale lui Vasile Bănescu pot fi citite aici.