CJ Harghita scoate simbolurile românești de pe steagul județului. Drapelul secuiesc, simbol oficial!
Consiliul Județean Harghita a votat vineri, cu majoritate de voturi, steagul secuiesc ca steag al județului, decizie pe care a mai luat-o și în 2009, și nu a fost de acord ca un simbol care să-i reprezinte pe români să fie prezent pe steag.
Proiectul de hotărâre, inițiat de președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a propus cinci variante de steag, prima dintre acestea fiind chiar steagul secuiesc, aprobat ca steag al județului Harghita în 2009. Pe celelalte patru variante se regăseau culorile albastru și auriu, de pe steagul secuiesc, și/sau simbolurile de pe acesta, respectiv luna și steaua cu opt raze, informeaza Agerpres.
Consilierul județean liberal Ion Proca a depus un amendament la acest proiect și a solicitat aplicarea simbolului frunzei de stejar, care să-i reprezinte pe românii din județ, întrucât ‘aceasta este o frunză-simbol, cu rădăcini în cultura, istoria și spiritualitatea neamului românesc’.
”Stejarul este unul dintre cei mai importanți arbori sacri la români. El ocupă un loc important în viața și spiritualitatea poporului român, fiind considerat un arbore totemic. Vechii locuitori ai patriei noastre își puneau, de cele mai multe ori, așezările lor sub pavăza acestui copac mitic’, se arată în amendamentul propus.
În cadrul ședinței Consiliului Județean de vineri, Ion Proca a propus scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului privind steagul, susținând că decizia ‘cu valoare simbolică’ trebuie să fie analizată cât mai bine, pentru că ‘prin vot, va reprezenta felul în care înțelegem să ne vedem reprezentați și să asigurăm confortul de care are nevoie fiecare comunitate, fie ea minoritară sau majoritară’.
Propunerea consilierului liberal a fost respinsă de consilierii UDMR și de cei ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania, motiv pentru care Ion Proca a solicitat acceptarea prezenței motivului frunzei de stejar pe steagul județului, ca un gest de normalitate, susținând că toate comunitățile care trăiesc în Harghita trebuie să se regăsească pe acest steag. De asemenea, el a cerut insistent să se facă distincție între steagul secuiesc și cel al județului Harghita.
Steagul de culoare albastră, pe care se află o dungă aurie, alături de steaua în opt colțuri și luna, a fost votat în 2008 ca steag al viitorului ținut secuiesc de Consiliul Național Secuiesc, organizație care luptă pentru autonomia teritorială a zonei. Un an mai târziu, în 2009, steagul a fost votat de Consiliul Județean Harghita ca steag al județului, în ciuda opoziției celor doi consilieri români de atunci care au cerut insistent ca pe el să se regăsească și un simbol care să-i reprezinte pe români. În 2010, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, el a fost arborat în mod festiv pe sediul Consiliului Județean din Miercurea Ciuc și se regăsește pe multe sedii de primării sau alte instituții din Harghita.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
Eșec?! Nici vorbă: Atacul Iranului este un Semn că s-a schimbat Lumea!
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Omoruri ”pandemice” la Spitalul Sf. Pantelimon din București? "Se micșorează deliberat doza de noradrenalină pentru a se elibera paturile din salonul ATI după decesul provocat al pacienților". Jurnaliștii de la Cetățeanul.net: Nu am mai întâlnit așa ceva!
Când moare Propaganda - Haaretz: "Israelul a fost înfrânt – O înfrângere totală"
Recomandările noastre
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Secțiuni: Știri
Locații: Harghita
Subiecte: Autonomia Ținutului Secuiesc Steagul secuiesc
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL) UDMR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)