Capturile Conspiraționiste ale Zilei. Lemne de foc doar pentru dulăi
În decembrie 2021, Europa Liberă ”demonta” afirmația conform căreia Uniunea Europeană le-ar interzice românilor să se mai încălzească cu lemne de foc. Iată că, după doi ani, ”conspirația” s-a adeverit: România trebuie să renunțe la sobele pe lemne! O spune chiar Digi24 așa că nu mai putem fi acuzați noi de conspiraționism. După cum se vede, ca element al strategiei pentru controlul total, când IA și Poliția Gândirii vor hotărî cine merită sau nu căldură, UE vrea să ne taie accesul la încălzirea cu lemne în numele falsei "religii" a "încălziri globale". Probabil ștabii lumii își doresc foc de lemne doar pentru dulăi, nu și pentru căței. Să nu-i ajute Dumnezeu!
FOTO captură:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Dezvăluiri Eveniment Prima pagină Social Știri
Locații: România
Subiecte: interzicerea încălzirii pe lemne
Organizații: Digi 24 Radio Europa Liberă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)