Tânar de 32 de ani mort subit în Constanța. S-a prăbușit pe podea într-o sală de jocuri
Un bărbat de 32 de ani a murit după ce, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din centrul municipiului Constanța, i s-a făcut rău și s-a prăbușit pe podea, informează Agerpres.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a informat duminică, printr-un comunicat de presă, că lucrători ai Poliției Municipiului Constanța - Secția 3 Poliție au fost sesizați, sâmbătă seară, că într-un imobil de pe strada Mihai Viteazu se află o persoană în stare de inconștiență.
"Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 32 de ani. Asupra acestuia au fost efectuate manevre de resuscitare, în urma cărora persoana a fost declarată decedată", reiese din comunicatul IPJ Constanța.
În urma examinării exterioare a cadavrului, s-a constatat că bărbatul nu prezenta urme vizibile de violență, fiind transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ceva foarte ciudat se petrece pe frontul Nuclear dintre NATO și Rusia – Se pregătește un Steag Fals care poate declanșa Iadul?
VICTORIE SPECTACULOASĂ A AUR. Partidul lui George Simion este pe locul 2, după Partidul Comasaților PSD-PNL. Cioloș și Șoșoacă - OUT! Nicușor Dan recâștigă Primăria Capitalei. Simion: SĂ APĂRĂM VOTURILE - VIDEO. Piperea: SUNTEM 2 MILIOANE!
Lumea se pregătește de al Treilea Război Mondial. România este împinsă treptat în conflagrație
”Ce m-a învățat școala? Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde.” - Discursul de absolvire al șefei de promoție de la Colegiul ”Mihai Viteazul” din Ineu, Arad - VIDEO
Bogdan Herzog: Cuvânt de la Athos: 2025 – anul războiului?
Care sunt viitorii europarlamentari ai României? AUR îi trimite la Bruxelles pe Cristian Terheș, Claudiu Târziu, Gheorghe Piperea, Georgiana Teodorescu și Adrian Axinia
Recomandările noastre
România se oferă Țintă pentru Putin
Ceva foarte ciudat se petrece pe frontul Nuclear dintre NATO și Rusia – Se pregătește un Steag Fals care poate declanșa Iadul?
VICTORIE SPECTACULOASĂ A AUR. Partidul lui George Simion este pe locul 2, după Partidul Comasaților PSD-PNL. Cioloș și Șoșoacă - OUT! Nicușor Dan recâștigă Primăria Capitalei. Simion: SĂ APĂRĂM VOTURILE - VIDEO. Piperea: SUNTEM 2 MILIOANE!
EXCLUSIV: Bunicul preot cu care se laudă Burduja a fost, și el, om al Securității. Protopopul Pricop l-a prigonit și scos din funcție pe Părintele-martir Nicolae Grebenea, fost deținut politic cu 22 de ani de temniță. DOCUMENTE CNSAS
Secțiuni: Eveniment Locale Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Valeriu Gheorghiță
Locații: Constanţa
Subiecte: moarte subită
Organizații: CNCAV
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)