Subiecte: Convoi pentru Libertate

Dezvăluiri: Guvernul canadian a făcut presiuni asupra băncilor pentru a îngheța conturile protestatarilor din mișcarea „Convoiul Libertății” înainte de adoptarea Legii privind situațiile de urgență

Schimburile de mesaje între doi consilieri principali din biroul prim-ministrului Justin Trudeau arată că băncile au fost presate să aplice măsura înghețării conturilor protestatarilor din mișcarea „Convoiul Libertății”, cu mult înainte ca măsurile de urgență să fie adoptate pentru a pune capăt protestelor

Justin Trudeau a cerut în Parlamentul European sprijin militar pentru Ucraina și sancțiuni economice contra Rusiei. Reacția lui Cristian Terheș: Nu poți veni să-i ții lecții de democrație lui Putin, când tu treci cu copitele cailor peste protestatari

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a susținut miercuri un discurs în plenul Parlamentului U.E., unde a făcut apel la continuarea furnizării de ajutoare letale pentru apărarea Ucrainei, asigurându-i pe europeni de „sprijinul total” al 

Foto: lifesitenews.com

Tamara Lich, organizatoarea Convoiului Libertății din Canada, a fost eliberată condiționat din închisoare după 3 săptămâni. Protestatara anti-pașapoarte de vaccinare e considerată de avocați ca deținut politic al regimului Trudeau

Tamara Lich, organizatoarea Convoiului pentru Libertate al Șoferilor de Camion din Canada, a fost întâmpinată ca o eroină la întoarcerea acasă în Medicine Hat, Alberta, sâmbăta trecută, fiind eliberată pe cauțiune după 3 săptămâni

Convoiul Poporului din SUA a pornit spre Capitală. Toate se rezumă la un singur lucru: libertate și eliberare de restricții. Până la 1000 de vehicule sunt așteptate să se alăture pe traseu camioanelor care au pornit din California spre Washington DC

Inspirându-se de la Convoiul pentru Libertate din Canada - care a presupus săptămâni întregi de demonstrații și blocaje la punctele de trecere a frontierei SUA - organizatorii Convoiului Poporului declară că militează pentru...

Mai rău decât comuniștii: Guvernul LIBERAL al Canadei cenzurează conturi de YouTube, punându-i pe cei care au filmat Convoiul Libertății să aleagă între ștergerea filmărilor sau blocarea cardului bancar

Un tânăr canadian care a transmis în direct pe YouTube protestele de la Ottawa declanșate de Convoiul Libertății a fost somat de reprezentanți ai guvernului să-și șteargă singur filmările de pe platforma video a Google pentru că, în caz contrar, îi va fi blocat contul bancar

The Post Millenial

Victimele dictaturii lui Trudeau ies în față: După ce m-au călcat în picioare cu un cal, doi dintre polițiști m-au lovit cu piciorul, iar altul m-a târât de haină. Mărturia femeii în vârstă și cu handicap locomotor care a fost agresată de poliția călare

Cea mai șocantă imagine venită din weekendul în care Justin Trudeau a instituit Starea de Urgență a fost cea a unei femei călcată în picioare de poliția călare.În haosul creat, au existat informații că aceasta ar fi decedat. Din fericire, ea

Foto: tnc.news

Tucker Carlson: Nu uitați că administrația Biden e cea care a încurajat dictatura lui Trudeau! Dacă vreți să știți ce viitor ne pregătește ea în Statele Unite, e de ajuns să priviți la nord, spre Canada

Cum să nu le plângeți de milă numeroșilor capi ai democrațiilor occidentale? Pentru ei, sfârșitul pandemiei de coronavirus este într-adevăr cel mai rău lucru pe care și-l pot imagina. Puneți-vă în locul lor. Timp de doi ani ați exercitat o putere fără precedent

Românii au dat lecții de democrație Ambasadei Canadei la București după represiunea sălbatică din Piața Tiananmen de la Ottawa. Ce i-au transmis lui Trudeau: Vei sfârși ca Ceaușescu! Freedom for Canada! Citizens of Canada, if you are united, you will win!

„Canada, ca și mulți parteneri internaționali, este preocupată și are aceeași îngrijorare pe care o au mulți dintre protestatari în ceea ce privește reforma în justiție și pachetul de legi care se dezbate în Parlament”. (Ambasada Canadei -12 decembrie 2017 - remember de Bogdan Tiberiu Iacob)

Csaba Vizi la Fox News

Cum a fost bătut șoferul de camion din România Csaba Vizi de către Poliția din Ottawa deși s-a predat de bună voie. VIDEO. Eliberat după arestare: Loveau în mine ca niște femei. Proștii nu știu că betonul nu se lovește

„Vreau să informez pe toată lumea că soțul meu este în siguranță. A fost arestat și bătut cam tare dar totul este sub control. Mulțumesc tuturor că îl țineți în rugăciunea voastră. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!”, a scris soția sa, Anna.

Foto: Epoch Times

TRUPELE SPECIALE ale Dictaturii Marii Resetări din Canada încep al doilea atac asupra Convoiului Libertății din Ottawa. TRANSMISIE ÎN DIRECT. Șofer de camion din România arestat. PIAȚA TIANANMEN A LUI TRUDEAU. SE RIDICĂ TORONTO ȘI QUEBEC

După intervenția extrem de violentă de ieri a forțelor speciale mixte aduse din mai multe zone ale țării, când au fost arestați circa 100 de manifestanți pentru Libertate din Ottawa, în a 21 zi de protest al Convoiului Libertății, la ora aceasta, 11 ora locală, 18, ora României, a început al doilea atac.