ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Suveranul Pontif i-a trimis un mesaj de felicitare președintelui executiv al Forumului Economic Mondial cu ocazia reuniunii de la Davos în care a salutat procesul de globalizare.

Potrivitmesajului papal„reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial din acest an se desfășoară într-un climat de instabilitate internațională foarte îngrijorătoare”.

Papa Francisc a elogiat rolul FEM, deoarece urmărește „să îndrume și să întărească voința politică și cooperarea mutuală” și „să ofere o importantă oportunitate pentru angajarea multilaterală pentru a găsi mijloace inovatoare și eficiente de a construi o lume mai bună”.

De asemenea, șeful de la Vatican și-a exprimat speranța că discuțiile din cadrul Forumului „vor ține cont de necesitatea urgentă de a întări coeziunea socială, fraternitatea și reconcilierea între grupuri, comunități și națiuni, pentru a face față provocărilor cu care suntem confruntați”.

Potrivit Papei, „procesul de globalizare, care până acum a demonstrat cu claritate interdependența țărilor și popoarelor lumii, are deci o dimensiune morală fundamentală, care trebuie să se manifeste în dezbateri economice, culturale, politice și religioase cu scopul de a determina viitorul comunității internaționale”.

Și Suveranul Pontif și-a continuat pledoaria entuziastă în favoarea globalizării cerând o mai strânsă colaborare între guverne și corporații pentru reușita globalizării:

„Într-o lume din ce în ce mai amenințată de violență, de agresiune și de dezbinare, este esențial ca statele și companiile să se unească pentru a promova modele de globalizare vizionare și solide din punct de vedere etic, care, prin natura lor, trebuie să subordoneze dorința de putere și de câștig individual, fie ele politice sau economice, binelui comun al neamului nostru omenesc, dând prioritate săracilor, celor în nevoi și celor care se găsesc în situațiile cele mai vulnerabile.”

Papa a avertizat că globalizarea este singura soluție pentru omenire:

„Adevărata dezvoltare trebuie să fie globală, comună tuturor țărilor și tuturor regiunilor lumii, pentru a putea urmări eficient obiectivele păcii mondiale și ale dezvoltării veritabile.”

Pentru ca totul să fie limpede, Francisc a subliniat:

„Realizarea binelui comun este un obiectiv inaccesibil statelor individuale, chiar și celor dominante din punct de vedere al puterii, bogăției și al puterii politice.”

În tot acest mesaj care pare să vină de la un lider politic nu de la unul religios, un singur lucru lipsește: Dumnezeu.

Cuvintele „Dumnezeu”, „Hristos” sau „Biserică” sunt cu desăvârșire absente.