Incendiu în altar, minunea Maicii Domnului Prodromița și cum putem să ajutăm Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena - Vergului (Muncii), pentru refacerea sfântului altar. AJUTAȚI BISERICA!
Pompierii din București au intervenit, în noaptea de luni spre marți, pentru a stinge un incendiu produs la două zile după hramul cel mare, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, situată pe bulevardul Basarabia - la Bariera Vergului, fosta Piața Muncii, actuala Eudoxiu Hurmuzachi.
ISU București-Ilfov a informat că s-a intervenit cu 8 autospeciale cu apă și spumă, 2 autoscări, o descarcerare și 1 mașină SMURD, de care nu a fost nevoie, slavă Domnului, pentru că nu au fost victime.
Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați în zona altarului, a informat sursa citată.
Interesându-ne, am aflat că se presupune că incendiul ar fi pornit de la o candelă de plastic de pe masa altarului. După presupusa topire a acesteia, a ars ce era pe masa altarului și focul a început să se extindă.
Părinții au spus că a fost și o minune de la o Icoană a Maicii Domnului Prodromița, care era asezată pe o pernă și perna a ars până la jumătate, focul oprindu-se în fața icoanei.
Catapeteasma e neatinsă, slavă Domnului!, dar altarul trebuie refăcut, ne-a transmis o credincioasă apropiată a ActiveNews. De asemenea, și Marian Grăjdan a informat asupra situației:
„Altarul Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena de la Piața Muncii a ars, în pragul Înălțării Domnului!
Să nu lăsăm a fi mistuită și nădejdea credincioșilor din parohie și bucuria celor care au intrat, măcar o dată, în această biserică - una dintre cele mai mari din București, ctitoria unui Părinte cu viață sfântă, Constantin Sârbu (1905-1975)!
Orice sumă este de de ajutor, pentru a repara stricăciunile și a permite buna desfășurare sfintelor slujbe. Donațiile se pot trimite în contul:
PAROHIA PARCUL CALARASI
RO63 RNCB 0069 1485 3741 0001
Din rânduiala Domnului, Care lucrează mereu prin oameni, nădăjduim ca urmările incendiului să fie îndepărtate cât mai repede, iar biserica să scape și de aceste clipe de cumpănă, după cum a scăpat de demolare, acum 35 de ani.
Doamne, ajută!"
Biserica Parohiei Parcul Călărași, cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, ctitorie a Familiei Mareșal Antonescu, a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în 14 octombrie 2011.
Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la momentul din 28 iunie 1943, când a avut loc și ceremonia de punere a pietrei de temelie a bisericii, în prezența Mareșalului Ion Antonescu și a soției sale, Maria, a Reginei-mamă,
Elena, și a unui sobor de preoți, în frunte cu arhimandritul Melchisedec, delegatul patriarhului Nicodim Munteanu, după cum scrie dr. Marian Nencescu într-un studiu privind ctitoria de la Bariera Vergului.
Din păcate, mărturiile fotografice despre acest eveniment lipsesc, întrucât, în 1988, organele de Securitate au dispus arderea întregii arhive, a listei donatorilor și a documentelor de construcție, susține autorul studiului. Atunci, se pare, s-a discutat și despre posibila ei demolare.FOTO din anii '80:
După 1990, Biserica a beneficiat și de instalarea unui frumos bust al Mareșalului Antonescu, pe bulevardul ce poartă numele provinciei românești eliberate de el, Basarabia, bust băgat apoi într-un coșciug de tablă de fostul premier PSD Adrian Năstase și ulterior îndepărtat ilegal de pe soclul său din curtea Bisericii.
ActiveNews a semnalat recent un studiu al istoricului MIrcea Suciu apărut în Evenimentul Istoric, sub titlul ION ANTONESCU, CTITOR DE BISERICI. Istoricul Mircea-Dorel Suciu în Evenimentul Istoric: Din Vatra Luminoasă (via Moscova!), în fața „Tribunalului Poporului”
Singurele mărturii ale ctitoriei sunt acum tabloul votiv și Pisania de pe zidul exterior al Bisericii, având următorul text:
„Acest sfânt locaș început la aceste vremuri de grea cumpănă dar și de mare mândrie națională pentru țara noastră, se zidește ca mărturie nepieritoare a legământului sfânt pe care biserica noastră l-a avut din totdeauna cu neamul și țara noastră. Din Hrisovul de temelie. Mareșal al României Ion Antonescu, 28 iunie 1943.”
Bunii preoți ai parohiei organizează adeseori concerte caritabile, împreună cu grupul Tronos al Catedralei Patriarhale, în sfântul așezământ.
Vă îndemnăm și noi să donați pentru refacere sfântului altar la
RO63 RNCB 0069 1485 3741 0001
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
Prof. Ilie Bădescu: Noogenia mărturisirii păcatelor. Spovedania într-o civilizație secularizată
Iulian Capsali: O ÎNVIERE PE PARCURSUL UNEI MORȚI ANUNȚATE
Patriarhul îl sparge pe Bănescu de Paști: PF Daniel îl ”îmbrățișează frățește” pe Kirill al Moscovei și Întregii Rusii
ÎN VINEREA PATIMILOR - un text emoționant scris de Emil Gârleanu cu un secol în urmă
VIDEO ÎN DIRECT: Pelerinajului de Florii din București, de la Mănăstirea Radu Vodă până pe Colina Bucuriei, la Patriarhie
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Biserica Cultură Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Mareșalul Ion Antonescu
Subiecte: Incendiu opere de caritate
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)