† 8 aprilie - 12 ani de la nașterea în Ceruri a Părintelui Crăciun Opre, mărturisitor al ortodoxiei în temnițele comuniste, pătimitor în Experimentul Pitești: ”Am vrut și vrem să fim creștini în atitudine și cuvânt. Dacă o asemenea vrere este o crimă...”
Cuvântul rostit de Părintele Crăciun Opre la
procesul studenților teologi și al elevilor școlii arădene "Dimitrie
Țichindeal” – 25 martie 1949, Timișoara:
„Domnule președinte, onorat tribunal,
Cunoașteți faptele mele din interogatoriu, iar semnificația lor o puteți înțelege din cuvântul confraților mei, cuvânt cu care mă solidarizez întru totul, și din cele ce vă spun: Cu douăzeci de secole în urmă, se descoperea omenirii adevărul cel mai înalt și calea spre acest adevăr, prin „dragostea creștină și virtutile ce izvorăsc din ea, întruchipate în Iisus Hristos". Toți aceia ce au ales rostul vieții lor în a urma această cale, au rămas neînțeleși de lume, și mai ales au rămas neînțeleși de autoritatea romană. Mai mult chiar, faptele lor au fost răstălmăcite și, imputându-li-se că strică ordinea Imperiului, fură duși în circ, dati pradă fiarelor sălbatice și arși pe ruguri.
Noi suntem departe de a fi creștini. Încercând însă să ne apropiem de acest fel de viață, atitudinea noastră a fost răstălmăcită exact așa ca și odinioară. Suntem învinuiți astăzi de același lucru și cu aceeași formulă: că „am voit să stricăm ordinea socială". Îmi vine în minte o pagină din „Frații Karamazov”, în care Dostoievski ilustrează atât de plastic această realitate:
Hristos, își inchipuie autorul, se coboară din nou pe pământ. Orbi, șchiopi, bolnavi cu trupul și cu sufletul curg din toate părtile, setoși de mântuire spre Iisus. Iată-L, apare în una din piețele Sevillei! În mijlocul mulțimilor învață, vindecă și face minuni ca și altădată. Inchizitorul, reprezentantul puterii din Sevilla, alarmat de această răsculare a mulțimilor ce curg spre acest necunoscut, ce le „smintește”, dă ordin să-L aresteze. La interogatoriu, Inchizitorul Îl întreabă: cine este? Iar Iisus i se descoperă. Și însuși Inchizitorul se convinge că acest necunoscut este Iisus Hristos. Cu toată convingerea însă, reprezentantul dreptății ia o atitudine ce ne miră, dar care (parcă vrea să) se ia și astăzi. Iisus Hristos, bunătatea întruchipată, învinuit că strică legea și ordinea, este condamnat să fie ars pe rug…
Domnule președinte, onorat tribunal, am vrut și vrem să fim creștini în atitudine și cuvânt. Dacă o asemenea vrere este și astăzi o crimă, hotărâți dumneavoastră singuri.”
Opre Crăciun, student anul I la Academia Teologică din Arad
După acest cuvânt, studentul Opre Craciun a primit o condamnare la 8 ani de temniță grea.
(din revista "Familia Ortodoxă”, nr. 4 (51)/aprilie 2013)

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Înveșnicirea unuia dintre cei mai puternici exorciști ai României: Părintele Ilarion Argatu (2 August 1913 - 11 Mai 1999): ”Vrăjmașul satanei s-a strămutat pentru totdeauna în Rai”. Reportaj de la Cernica, mărturii, înainte-vederi și sfaturi duhovnicești
Cuviosul Justin Pârvu cel Mare despre canonizarea mucenicilor din temnițele comuniste. SOLUȚIA GRĂITOARE. 14 mai - Ziua Sfinților Martiri și Mărturisitori Români Ortodocși din Secolul XX
Florin Palas: Ortodoxie sau globalism? Sfinții închisorilor sau progresiștii neokominterniști? Pledoarie pentru ortodoxie și identitate națională
33 de ani de când Părintele Justin Pârvu a pus temeliile Mănăstirii Petru Vodă. La Mulți Ani! Cum a fost arestat Marele Duhovnic pe 14 Mai 1948, „Noaptea Sfântului Bartolomeu pentru România, cea mai odioasă și cea mai criminală noapte”
Mihai Tîrnoveanu: Calea Neamului a dăruit studenților bucureșteni 100 de portrete cu martiri ai închisorilor comuniste și 100 de steaguri tricolore - FOTO
Când mărturisitorii ne învățau ce înseamnă Dictatură și Martiraj. Părintele Justin, Doamna Aspazia, Nicolae Purcărea, Valentina Gafencu, Radu Ciuceanu, Ilie Bădescu și Monahul Filotheu Bălan despre Dictatura Comunistă și Dictatura Biometrică de azi. AUDIO
Recomandările noastre
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Părintele Crăciun Opre
Subiecte: experimentul Pitești Sfinții închisorilor
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)