11 decembrie: Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul și Sf. Luca Stâlpnicul
În ziua de 11 decembrie, Biserica face prăznuirea: Cuviosului Daniil Stâlpnicul din Samosata; Cuviosului Luca Stâlpnicul; Sfântului Sfințit Mucenic Achepsei; Sfântului Mucenic Mirax; Sfântului Varsava; Cuviosului Leontie din Ahaia.
Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul s-a născut în satul Vitara, de lângă orașul Samosata, pe râul Eufrat (Mesopotamia), din părinți creștini: Ilie și Marta. La vârsta de 12 ani a părăsit în ascuns casa părintească și a intrat într-o mănăstire din apropierea satului natal. Sporind în nevoințe călugărești, Cuviosul Daniil a ajuns împreună cu starețul său Antohie la Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta l-a chemat sus pe stâlp și l-a binecuvântat, prorocindu-i despre multele greutăți pe care avea să le îndure.
În urma unei descoperiri dumnezeiești, a venit în părțile Traciei. Aici s-a închis într-un templu idolesc și a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit și el pe un stâlp, ca Sfântul Simeon Stâlpnicul, și pe stâlp a arătat multă răbdare și mari nevoințe pustnicești.
A început să viețuiască după Dumnezeu, între cer și pământ, de acesta înstrăinându-se, iar către cer apropiindu-se cu trupul și cu duhul. A îndurat arșița verii și gerul iernii și a înfruntat bătaia vânturilor. A săvârșit multe minuni, fiind vestit pentru acest lucru. S-a mutat la Domnul la adânci bătrâneți.
Sfântul Cuvios Luca cel Nou a trăit în timpul împăraților Romano I (919-944) și Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959). Era originar din Anadol (Anatolia — Asia Mică). În timpul războiului cu bulgarii, Sfântul Luca a fost soldat de rând. A scăpat cu viață din acel război și s-a călugărit, sporind în viața duhovnicească. După ce a stat trei ani pe un stâlp, s-a dus în Olimp, apoi în Constantinopol și în Calcedon. Acolo a trăit încă 45 de ani, tot pe un stâlp, săvârșind multe minuni.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
”Aveam 30 ani când viața s-a oprit. Când s-a lăsat cortina și ziduri au început să fie înălțate” - Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, martir anticomunist și mărturisitor ortodox al secolulul XX
Mihai Gheorghiu: Pitești 2024
Pompiliu Diplan și Marian Dumitru dezbat scurt și la obiect Istoria Evreilor. Holocaustul: noua materie obligatorie pentru elevii români - Emisiune Starea de Libertate - Calea Neamului. VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Locații: Asia Mică Constantinopol Imperiul Roman România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)