18 mai: Sfânta Muceniță Hristina - Cristina și Sfinții Mucenici Petru, Dionisie, Andrei și Pavel împreună cu Sfinții Paulin, Iraclie și Venedim
Calendar-Ortodox.ro: Tot în această zi, pomenirea sfintelor șapte femei
mucenițe din Anghira Galatiei: Tecusa, Alexandra, Claudia, Faini,
Eufrasia, Matroana, Iulia și mucenicul Teodot.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Eufrasia, care în adâncul mării s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintele nostru Ștefan cel nou, patriarhul Constantinopolului.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, care fiind târât pe spinii rugului, s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfințitului mucenic Teodor, papă al Romei, care, strujit fiind, s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfintei Anastaso care întru ale lui Leucadie cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Martinian, cel dintru ale lui Areovint.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Tucker Carlson, interviu cu Aleksandr Dughin, ”creierul lui Putin” - VIDEO
Ion Gavrilă Ogoranu, stânca de fier a Munților Făgăraș. Mărturiile lui Nicolae Purcărea și Teofil Mija și ale Mariei Petrașcu la 18 ani de la plecarea Voievodului Carpaților la Ceruri (1 mai 2006)
Când a fost primul ”1 Mai muncitoresc” în România. ”Ziua Muncii” cu defilarea comunistă din București, într-o filmare de epocă din 1964 - VIDEO
Un sfânt "FĂRĂ SCAUN LA CAP": Sfântul anticomunist Gavriil Georgianul, omul care a dat foc unui portret al lui Lenin de pe Comitetul Central al Partidului Comunist din Tbilisi chiar de „1 mai muncitoresc”
4 mai: Rapsodia Română se ridică la Ceruri împreună cu marele ei compozitor, românul genial George ENESCU, copilul-minune al muzicii (19 august 1881 - 4 mai 1955)
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Locații: Imperiul Roman
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)