19 septembrie: Sfinții Mucenici Trofim, Savatie și Dorimedont
Acești sfinți au trăit în timpul împăratului Probus (276-282), care a fost un persecutor al creștinilor. Când păgânii îl serbau pe zeul Apolo, creștinii Trofim și Savatie au refuzat să-i cinstească cu păgânii.
Savatie a fost dus în fața guvernatorului la Antiohia și a fost bătut crunt, apoi a fost aruncat în temniță și așa și-a dat sufletul lui Dumnezeu. Trofim și Dorimedont au fost decapitați.
Ei au sosit in Antiohia in toiul unui festival paganesc, cand se aduceau jertfe zeului Apolo. Pentru ca nu au participat la aducerea jertfelor, au fost judecati, torturati si aruncati in temnita. Trofim si Dorimedont au fost decapitati, iar Savatie si-a dat duhul in teminita.
Tot în această lună, pomenirea Sfinților Mucenici Ianuarie, episcop de Bénévent, și cei împreună cu dânsul.
Tot în această lună, pomenirea Sfinților Teodor, prinț de Smolensk, și a copiilor săi David și Constantin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Tucker Carlson, interviu cu Aleksandr Dughin, ”creierul lui Putin” - VIDEO
Ion Gavrilă Ogoranu, stânca de fier a Munților Făgăraș. Mărturiile lui Nicolae Purcărea și Teofil Mija și ale Mariei Petrașcu la 18 ani de la plecarea Voievodului Carpaților la Ceruri (1 mai 2006)
Când a fost primul ”1 Mai muncitoresc” în România. ”Ziua Muncii” cu defilarea comunistă din București, într-o filmare de epocă din 1964 - VIDEO
Nașterea în Ceruri a savantului Sextil Pușcariu, hăituit de ocupanții bolșevici ca Silviu Brucan (5 mai 1948)
Un sfânt "FĂRĂ SCAUN LA CAP": Sfântul anticomunist Gavriil Georgianul, omul care a dat foc unui portret al lui Lenin de pe Comitetul Central al Partidului Comunist din Tbilisi chiar de „1 mai muncitoresc”
6 mai 1990: PODUL DE FLORI - FOTOGRAFII ISTORICE de la cel mai emoționant eveniment românesc de după 21 decembrie 1989
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Biserica Cultură Istorie Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Locații: România
Subiecte: Sărbători creştine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)