24 august 1918: Moartea „Șoimului de la Mărășești”, căpitanul Vasile Craiu
Pe 24 august 1918, la Bârlad, trecea la Domnul căpitanul aviator Vasile Craiu, cel care, la 23 de ani, devenise cel mai tânăr comandat de escadrilă din istoria aviației românești.
Vasile Craiu s-a născut pe 31 decembrie la Novaci, județul Gorj, din părinți care fugiseră din Ardeal din cauza regimului maghiar de ocupație. Tatăl său ridicase tricolorul românesc pe Primăria din Arad, fiind aspru pedepsit de autorități din această cauză.
A efectuat gimnaziul la liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, iar la 14 ani se mută la București cu mama și frații lui. În Capitală, a studiat la liceul „Cantemir Vodă” și apoi a devenit elev aș Școlii pregătitoare de ofițeri de infanteri. Obține rezultate excelente la învățătură și este avansat elev plutonier major încă din primul an, 1913, când este declarat șef de promoție. A participat la Campania din Bulgaria, în cel de-al doilea Război balcanic, remarcându-se și obținând medalia „Avântul Tăriei”. La 1 iulie 1914 Craiu devine sublocotenent, îndeplinind funcția de comandant de pluton la Batalionul 2 Vânători „Regina Elisabeta”.
Lui Vasile Craiu îi datorează Armata Română prima victorie a unui pilot de vânătoare. Se întâmpăla pe 18 martie 1917, în apropierea comunei Baldovinești (Galați).
Trei luni mai târziu, Craiu este rănit în luptă. Reușește să aterizeze forțat și este transportat - cu eforturi uriașe - la spital. Revine în luptă și alături de camarazii săi din escadrila Nieuport-11, obține cele mai multe victorii din câte au reușit escadrilele românești pe front. A executat primele misiuni de noapte din istoria Aviației Române și a fost promovat la excepțional.
Astfel, la numai 23 de ani a ajuns căpitan aviator, cel mai tânăr comandant de escadrilă din istoria aviației românești.
Din păcate, la 24 august 1918, „șoimul de la Mărășești” a decolat pentru ultima oară de pe aerodromul din Bârlad. Craiu a dorit să facă acrobații, dar o componentă a avionului său a cedat și Vasile a plecat spre veșnicie.
Pe lângă cea mai înaltă decorație românească, Ordinul Mihai Viteazul, Vasile Craiu a primit și medalia Sfântul Vladimir clasa a IV-a, cu spade și fundă din partea Rusiei, dar și La Croix de Guerre avec palme din partea Franței.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Tucker Carlson, interviu cu Aleksandr Dughin, ”creierul lui Putin” - VIDEO
Ion Gavrilă Ogoranu, stânca de fier a Munților Făgăraș. Mărturiile lui Nicolae Purcărea și Teofil Mija și ale Mariei Petrașcu la 18 ani de la plecarea Voievodului Carpaților la Ceruri (1 mai 2006)
“Vocea lui Traian Trifan a sunat în sufletele noastre ca o trâmbiță a Apocalipsului”
Când a fost primul ”1 Mai muncitoresc” în România. ”Ziua Muncii” cu defilarea comunistă din București, într-o filmare de epocă din 1964 - VIDEO
Un sfânt "FĂRĂ SCAUN LA CAP": Sfântul anticomunist Gavriil Georgianul, omul care a dat foc unui portret al lui Lenin de pe Comitetul Central al Partidului Comunist din Tbilisi chiar de „1 mai muncitoresc”
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Cultură Istorie Prima pagină Știri
Persoane: Vasile Craiu (Căpitan)
Organizații: Armata Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)