26 decembrie: Soborul Maicii Domnului
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Maicii Domnului. Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos este prima cea mai mare persoană sfântă din ceruri după Sfânta Treime (apoi Sfântul Ioan Botezătorul), ocrotitoarea tuturor creștinilor, mijlocitoarea noastră în fața lui Dumnezeu și mama noastră a tuturor.
Soborul Maicii Domnului este ziua în care adunarea cerească se unește cu adunarea pământească în jurul Maicii Domnului pentru a cinsti sfințenia Sa: "Prin cine s-a făcut mântuirea neamului omenesc? Prin Domnul nostru Iisus Hristos. Dar prin cine a lucrat Dumnezeu și care au fost vasele alese de Dumnezeu la taina aceasta a mântuirii lumii? Întâi Iisus Hristos, al doilea Maica Domnului".
Soborul Macii Domnului este unul dintre cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. În a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan.
Sărbătoarea din 26 decembrie îi indeamnă pe credincioși să se adune în cinstea Maicii Domnului. Cuvântul "sobor" ne aduce aminte că Maica Domnului trebuie preaslavită, în mijlocul tuturor Sfinților fericiți din ceruri și adunarea noastră de pe pământ este însoțită de cetele tuturor Sfinților și Îngerilor din ceruri.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Tucker Carlson, interviu cu Aleksandr Dughin, ”creierul lui Putin” - VIDEO
Ion Gavrilă Ogoranu, stânca de fier a Munților Făgăraș. Mărturiile lui Nicolae Purcărea și Teofil Mija și ale Mariei Petrașcu la 18 ani de la plecarea Voievodului Carpaților la Ceruri (1 mai 2006)
“Vocea lui Traian Trifan a sunat în sufletele noastre ca o trâmbiță a Apocalipsului”
Când a fost primul ”1 Mai muncitoresc” în România. ”Ziua Muncii” cu defilarea comunistă din București, într-o filmare de epocă din 1964 - VIDEO
Un sfânt "FĂRĂ SCAUN LA CAP": Sfântul anticomunist Gavriil Georgianul, omul care a dat foc unui portret al lui Lenin de pe Comitetul Central al Partidului Comunist din Tbilisi chiar de „1 mai muncitoresc”
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Maica Domnului
Locații: România
Subiecte: Sărbători creştine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)