5 ianuarie: Sf. Mc. Teopempt și Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia (Ajunul Botezului Domnului. Post)
Pe 5 ianuarie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sf. Mc. Teopempt și Teonas și pe Sf. Cuv. Sinclitichi. Astăzi este Ajunul Botezului Domnului, zi de post.
Sfântul Mucenic Teopempt – A trăit la sfârșitul secolului al III-lea și a fost episcop în Nicomidia. În timpul persecuției împotriva creștinilor din timpul împăratului Dioclețian (284-305), Sfântul Teopempt a mărturisit că este creștin refuzând să se închine și să aducă jertfă idolilor. A fost prins și supus la chinuri grele. Fiind aruncat în cuptor, prin pronia divină a fost păzit nevătămat. Apoi a fost întemnițat timp de 22 de zile fără apă și mâncare, i s-a scos un ochi însă, prin minune, a fost vindecat de Dumnezeu. A suferit moarte martirică prin decapitare.
Sfântul Mucenic Teonas – A trăit în vremea împăratului Dioclețian și a fost vrăjitor. Teonas a fost chemat de împărat ca să „risipească farmecele creștinești ale lui Teopempt”. Teonas i-a dat Sfântului otravă să bea și văzând că Dumnezeu l-a ocrotit pe Teopempt s-a convertit la creștinism, fiind mai apoi botezat în temniță de către acesta. Refuzând să se lepede de credința creștină, Sfântul Mucenic Teonas a fost îngropat de viu, trecând astfel la Domnul.
Sfânta Cuv. Sinclitichia – S-a născut într-o familie credincioasă din Macedonia. Atunci când părinții ei au trecut la cele veșnice, a împărțit averea săracilor și a intrat în monahism închinându-și viața lui Dumnezeu în post și rugăciune. Îmbolnăvindu-se, după trei luni de zile de răbdare în suferință a trecut la Domnul.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Tucker Carlson, interviu cu Aleksandr Dughin, ”creierul lui Putin” - VIDEO
Ion Gavrilă Ogoranu, stânca de fier a Munților Făgăraș. Mărturiile lui Nicolae Purcărea și Teofil Mija și ale Mariei Petrașcu la 18 ani de la plecarea Voievodului Carpaților la Ceruri (1 mai 2006)
Nașterea în Ceruri a savantului Sextil Pușcariu, hăituit de ocupanții bolșevici ca Silviu Brucan (5 mai 1948)
Când a fost primul ”1 Mai muncitoresc” în România. ”Ziua Muncii” cu defilarea comunistă din București, într-o filmare de epocă din 1964 - VIDEO
Un sfânt "FĂRĂ SCAUN LA CAP": Sfântul anticomunist Gavriil Georgianul, omul care a dat foc unui portret al lui Lenin de pe Comitetul Central al Partidului Comunist din Tbilisi chiar de „1 mai muncitoresc”
6 mai 1990: PODUL DE FLORI - FOTOGRAFII ISTORICE de la cel mai emoționant eveniment românesc de după 21 decembrie 1989
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: împăratul Dioclețian
Locații: Imperiul Roman
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)