7 octombrie: Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah cu moaște sfinte în România, la Craiova și în București, la Biserica Cotrocenilor
Biserica Ortodoxă îi sărbătorește astăzi pe Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah, Sfinții Mucenici Iulian Preotul și Chesarie Diaconul († 303 – 305), Sfântul Mucenic Polihronie (sec. IV).
Sfinții Serghie și Vah au trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305), de neam fiind romani și dregători de frunte în armata împărăției. Ei se bucurau de mare cinste în fața împăratului pentru priceperea și vitejia lor în războaie, precum și pentru credincioșia lor în slujiri. În taină, însă, ei erau creștini, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos și sârguindu-se să-I placă Lui, prin viața lor cea sfântă.
Deci, pârâți fiind că se închină lui Hristos și că se leapădă de cinstirea zeilor, au fost poftiți de împărat să aducă, împreună cu dânsul, jertfă în templul lui Zeus. Dar, când a intrat împăratul, robii lui Hristos Serghie și Vah au rămas afară și n-au intrat cu el. Văzând aceasta, împăratul a poruncit slujitorilor să-i aducă în templu cu sila și le-a dat poruncă să se închine idolilor. Dar ei, nevrând să facă aceasta, au zis împăratului: „Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos, adevărat și viu. El nu este nesimțitor ca idolii voștri; noi Aceluia ne închinăm”.
Deci, nevrând ei să lepede dreapta credință, li s-au luat toate însemnele dregătoriei lor și podoabele cele de preț, îmbrăcându-i în haine femeiești, fiind purtați în lanțuri pe ulițele cetății, în semn de batjocură. Au fost trimiși apoi la dregătorul Antioh, în cetatea Varvalisos din Siria și acolo, fiind bătuți aproape de moarte, Sfântul Vah și-a dat sufletul său Domnului, din pricina bătăii, iar Sfântului Serghie i s-a pus încălțăminte de fier având cuie în tălpi și a fost purtat până la cetatea Resafa, unde i s-a tăiat capul, după ce a îndurat multe chinuri, dar nu și-a lepădat credința.
Cinstitele lor trupuri au fost îngropate de creștini. Prin rânduiala lui Dumnezeu, capetele acestor Sfinți Mucenici se află astăzi la Mitropolia din Craiova, aduse de la Curtea de Argeș, iar părticele din moaștele lor se găsesc și la biserica Palatului Cotroceni din București. Cei doi sunt considerați ocrotitorii Olteniei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Tucker Carlson, interviu cu Aleksandr Dughin, ”creierul lui Putin” - VIDEO
Ion Gavrilă Ogoranu, stânca de fier a Munților Făgăraș. Mărturiile lui Nicolae Purcărea și Teofil Mija și ale Mariei Petrașcu la 18 ani de la plecarea Voievodului Carpaților la Ceruri (1 mai 2006)
Nașterea în Ceruri a savantului Sextil Pușcariu, hăituit de ocupanții bolșevici ca Silviu Brucan (5 mai 1948)
Când a fost primul ”1 Mai muncitoresc” în România. ”Ziua Muncii” cu defilarea comunistă din București, într-o filmare de epocă din 1964 - VIDEO
Un sfânt "FĂRĂ SCAUN LA CAP": Sfântul anticomunist Gavriil Georgianul, omul care a dat foc unui portret al lui Lenin de pe Comitetul Central al Partidului Comunist din Tbilisi chiar de „1 mai muncitoresc”
6 mai 1990: PODUL DE FLORI - FOTOGRAFII ISTORICE de la cel mai emoționant eveniment românesc de după 21 decembrie 1989
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)