ISTORIE VIE. Drama românilor din Basarabia, deportați în Siberii de gheață
Un reportaj realizat de Jurnal TV din Republica Moldova dezvăluie drama românilor deportați din Basarabia în perioada stalinistă. Deși au trecut mulți ani de atunci, oamenii trecuți prin această suferință au încă amintiri tulburătoare.
Antonina Grecu are 82 de ani și e născută în satul Dondușeni din Republica Moldova. Avea doar șase ani, când a fost deportată în Siberia, împreună cu mama și sora ei.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a fost ridicat și tatăl Antoninei Grecu. La gara din Dondușeni, familia a fost despărțită. Mai târziu, ea avea să afle că tatăl a fost dus într-un lagăr de concentrare, unde a fost împușcat.
Prin calvarul deportării a trecut și Alexandru Năstase din Văleni, Cahul. Avea 14 ani când a fost urcat în tren și dus în Kazahstan, împreună cu mama lui și cu cei patru frați mai mici.
Bărbatul în vârstă de 89 de ani spune că nu poate uita calvarul prin care a trecut până a ajuns în Kazahstan, dar și ororile care au urmat.
Au trecut 75 de ani de la primul val de deportări staliniste. Conform datelor oficiale aproximativ 25.000 de persoane au fost deportate în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, acesta fiind doar primul val de deportări din perioada sovietică.
Ȋn 1949 și 1951, au urmat încă două valuri de deportări, în urma cărora au avut de suferit alți 40.000 de oameni.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)