Mesajul Regelui Mihai I către țară, Anul Nou 1959: Puterea neamului românesc stă în unitatea tuturor românilor. Stați uniți, cu toții, într-un gând și într-o simțire!
Forțat să abdice, la 30 decembrie 1947, MS Regele Mihai I a știut să rămână alături de poporul român, reușind să-i transmită, chiar și din exil, cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou, mesaje de încurajare și gânduri de unitate națională.
Regele Mihai I către țară, Anul Nou 1959:
ROMÂNI!
Istoria neamului românesc este un lung șir de suferințe, iar chinurile de azi sunt, desigur, cele mai grele. Dar și acestea vor trece, și poporul român, scăpat pe veci de jugul robiei, va putea să-și trăiască viața după firea și nădejdile sale, cu omenia sa de totdeauna și cu neclintita credință în Dumnezeu.
ROMÂNI!
Se împlinesc 100 de ani de când s-a făcut prima unire a Țărilor Române. Fără oști și fără putere mare, românii au făcut Unirea, călăuziți de iubirea de neam și de pământul strămoșesc. Prieteni puternici au ajutat, desigur, dar românii au înțeles că cel mai mare sprijin îl pot afla în unire frățească și în strădanii comune, stăruind în nădejdile lor cu același gând și cu același suflet.
Și astăzi, prieteni puternici vor ajuta neamul nostru, când va veni clipa așteptată, care nu mai este departe. Dar și acum, ca și altădată, puterea neamului românesc stă în unitatea tuturor românilor. Stați uniți, cu toții, într-un gând și într-o simțire! Ajutați-vă, frățește, unul pe altul! Purtați de grijă copiilor, luându-vă de la gură pentru a le da lor și încălziți-i la sufletul vostru, creștinește și românește.
ROMÂNI!
Păstrat cu sânge cald și cu lacrimi amare, pământul nostrum, roditor și darnic, a fost primitor și pentru străinii de omenie, pe care soarta i-a adus la noi. Dar, de-a lungul istoriei neamului românesc, se arată, clar, că pământul nostru n-a ținut și nu tine, nicioadată, străini vrăjmași. Niciodată! Împărății, viclene și lacome, au venit de multe ori și au plecat întotdeauna, pentru că vrăjmășia nu este plăcută lui Dumnezeu. Iar poporul român a stat neclintit în nădejdile sale, păstrându-și neamul, limba și credința.
ROMÂNI!
Zorile libertății se arată! Stăpânirea cu sila se va nărui sub ochii nostri, fiindcă lumea nu poate dăinui decât în omenie și dreptate. Neamurile subjugate vor putea, în curând, să trăiască în libertate, după mintea, sufletul și hărnicia lor. Iar neamul românesc- care nu uită niciodată, dar iartă totdeauna!- își va înnoda, de unde s-a rupt, firul istoriei și- și va continua viața sa cu sporită omenie și cu smerită recunoștință către Dumnezeu.
ROMÂNI!
Împreună cu Regina și cu iubita mea Mamă suntem, cu tot sufletul, alături de voi, în suferințele prin care treceți și suntem mândri de statornica voastră bărbăție, cunoscută și recunoscută, azi, de o lume întreagă.
Trăiască, neamul românesc!
Trăiască, România!
MIHAI R.
Sursa: Mircea Ciobanu, „Convorbiri cu Mihai I al României”, editura Humanitas, 1991, pag. 303-304
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Tucker Carlson, interviu cu Aleksandr Dughin, ”creierul lui Putin” - VIDEO
“Vocea lui Traian Trifan a sunat în sufletele noastre ca o trâmbiță a Apocalipsului”
S-a făcut dreptate pentru elevul Vlad Țăranu, cu ”Basarabia e România”! Victorie a societății civile normale: Sancțiunea i-a fost anulată! EXCLUSIV
Ion Gavrilă Ogoranu, stânca de fier a Munților Făgăraș. Mărturiile lui Nicolae Purcărea și Teofil Mija și ale Mariei Petrașcu la 18 ani de la plecarea Voievodului Carpaților la Ceruri (1 mai 2006)
Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL
Când a fost primul ”1 Mai muncitoresc” în România. ”Ziua Muncii” cu defilarea comunistă din București, într-o filmare de epocă din 1964 - VIDEO
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Istorie
Persoane: Regele Mihai
Locații: București
Organizații: Casa Regală a României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)