1 aprilie: Sfânta Maria Egipteanca, un model de pocăință
Pe 1 aprilie, Biserica Ortodoxă o sărbătorește pe Sfânta Maria Egipteanca. Viața ei a fost consemnată de către Sfântul Sofronie, care a slujit în calitate de Patriarh al Ierusalimului din 634 până în 638. El spune că Sfânta Maria a trăit în timpul vieții sale și că a auzit povestea ei de la un călugăr, prieten al Sfântului Zosima, cel care a întâlnit-o pe Sfântă și a împărtășit-o, înainte ca aceasta să treacă la Domnul. Totuși, o treime din toată consemnarea vieții sale este expusă la persoana întâi, deoarece Sfânta și-a povestit viața sa păcătoasă, convertirea și plecarea în pustie.
Sfânta Maria a Egiptului a plecat de acasă la 12 de ani. A fost prostituată în Alexandria timp de 17 ani, iar la vârsta de 29 de ani s-a convertit, plecând în deșert. În tot timpul cât fost prostituată, nu a primit plată pentru favorurile sexuale. Ea a supraviețuit, de fapt, din cerșit și din torsul firelor de in, scrie doxologia.ro.
Ea a fost, cel mai probabil, botezată în copilărie, deoarece nu este consemnat vreun botez, după convertirea ei. Ea spune, în povestea vieții sale: „sunt protejată de Sfântul Botez”. Deasemenea, este foarte posibil ca Sfânta să fi beneficiat de o educație creștină, deoarece prima sa rugăciune de pocăință este adresată Maicii Domnului.
Ortodocșii o sărbătoresc pe Sfânta Maria Egipteanca pe 1 aprilie și în Duminica a V-a a Postului Mare, dar ea este cinstită și de Biserica Catolică, pe 2, 3, 9 sau 10 aprilie, în funcție de tradiția locală sau de calendarul folosit.
Maria Egipteanca reprezintă un model de pocăință și o dovadă a faptului că Dumnezeu sfințește pe cei ce se căiesc din inimă pentru păcatele lor, oricât ar fi ele de mari. Când s-a întâlnit cu Sf. Zosima în deșert, Sfânta Maria Egipteanca plutea în aer, în timpul rugăciunii sale, încât el, preot fiind, i-a cerut să-l binecuvinteze. Viața pe scurt a Sfintei Maria Egipeanca poate fi urmărită în filmul de mai jos:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Egipt
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)