14 iunie: Sfântul Prooroc Elisei, urmașul Sfântului Prooroc Ilie și Sfântul Ierarh Metodie Mărturisitorul
Cuviosul Nifon, cel ce a sihăstrit în Muntele Athosului la anul 1330, și care cu pace s-a săvârșit:
Sfântul Nifon athonitul a trăit în secolul al XIV-lea, și a fost fiu de preot. Pentru Hristos a luat calea monastică, dar a fost repede hirotonit preot. Dar dragostea lui de osteneală și liniștire (isihie) l-a adus la Muntele Athos. Aici el a purtat lupta cea bună mulți ani, sub îndrumarea starețului său, sfântul Maxim Kavsokalivitul (Cavsocalivitul - "arzătorul de colibe", prăznuit la 13 ianuarie).
Sfântul Nifon a murit la vârsta de 96 de ani, fiind slăvit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni și al discernământului.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A murit preotul de la Palatul Cotroceni. Arhimandritul Irineu Dogaru, fostul duhovnic al SPP, s-a luptat cu o boală nemiloasă
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Tricolorul, Basarabia și Bucovina, interzise în școlile din România. Turnătoria, încurajată ca pe vremea Securității. Războiul Institutului ”Elie Wiesel” cu lumea. Unde au dispărut românii?
Părintele Nicolae Tănase, replică incomodă la scandalul declanșat de progresiști
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Sfantul Prooroc Elisei
Subiecte: Calendarul zilei Viețile Sfinților
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)