14 mai: Sf. Mc. Isidor din Hios, Sf. Mc. Terapont
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Alexandru cel din Conducheli.
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Alexandru, Varvar și Acolut.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintele nostru Leontie patriarhul Ierusalimului, care la anul 1175, cu pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noul mucenic Marcu Criteanul, care a mărturisit în Sminia, la anul 1643 și care de sabie s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Ioan Bulgarul, care s-a nevoit la anul 1802 și care de sabie s-a săvârșit. (Calendar-Ortodox.Ro)
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Ptiu, drace - numele tău este Papahagi! Delir de posedat în Lunea Mare. IPS Andreicuț trebuie să-l trimită la exorcizare înainte de a-l ataca cu spume și pe Patriarhul Daniel
Marta Petreu, clujeanca care L-a înjurat pe Dumnezeu, primită în Academia Română
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Imperiul Roman
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)