2 august: Aducerea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan și Pomenirea Binecredinciosul Împărat trac Justinian cel Mare, ctitorul minunilor lumii Catedrala Sfânta Sofia de la Constantinopol și Biserica San Vitale din Ravena
De origine trac, adică român, crescut în secolul al V-lea într-o familie de binecredincioși, lângă Scopje, Macedonia de azi, Sfântul Justinian a primit o educație aleasă, stând în preajma unchiului său, Justin. Înfiat de acesta, a fost uns caesar după moartea lui, fiind un minunat teolog și istoric. A trăit între 482 și 14 November 565 și a fost Împărat al Imperiului Bizantin între 527 și până la trecerea sa la Domnul, în 565.Opera sa legislativă (Codul justinian) și cea religioasă, reprezintă totodată o moștenire valoroasă pe care a lăsat-o posteriorității, transmite Doxologia.ro.
Împăratul Justinian (centru, sus la San VItale, Ravena) a ctitorit cateva
biserici minuni ale lumii, dintre care menționam „Sf. Ecaterina”, de la poalele
muntelui Sinai sau Biserica San Vitale din Ravena. În Ravena este de admirat și mozaicul din Biserica Sant Apollinare Nuovo, unde mironosițele sunt îmbrăcate în catrințe românești iar magii sunt asemenea dacilor. Foto ravennamosaici.it:
În anul 532 a inceput marea minune a lumii bizantine - Catedrala „Sfânta Sofia” din Constantinopol, finalizată cinci ani mai târziu, în 537.
Totodată, în vremea lui a fost condamnată erezia monofizită. Lăsând în urmă o bogată
operă religioasă și legislativă, a trecut la cele veșnice ca un iubitor
de Dumnezeu. Foto de la Sfânta Sofia, Aici.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
VIDEO: Patimile lui Hristos, filmul INTEGRAL subtitrat în română. Regia: Mel Gibson
Coborârea Sfintei Lumini la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim - VIDEO ÎN DIRECT. Plecați-vă neamuri, Cântând Aleluia! Hristos a înviat din morți! ACTUALIZARE: Lumina a venit de Sfintele Paști ortodox, la ora 14.14
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Locații: Constantinopol Ravena
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Catedrala Sfânta Sofia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)