Al șaselea sezon al serialului „Game of Thrones” va fi lansat la 24 aprilie
Cel de-al șaselea sezon al popularului serial „Game of Thrones” (Urzeala Tronurilor) va fi lansat pe micile ecrane la 24 aprilie, a informat joi postul HBO pe contul său de Twitter, potrivit Agerpres.
Este vorba de un sezon foarte special pentru acest serial epic având în vedere că va fi prima dată când adaptarea pentru televiziune va devansa ceea ce este publicat în cărțile lui George R.R. Martin pe care se bazează scenariul serialului.
Recent, scriitorul a afirmat că nu a reușit să termine la timp volumul șase al celebrei sale saga „The Winds of Winter”, „Cântec de Gheață și Foc”, după care este realizat serialul HBO. George R.R. Martin a sperat să poată transmite romanul către editori la sfârșitul anului 2015, urmând ca partea a șasea a seriei "Cântec de Gheață și Foc" să fie publicată la începutul acestui an.
Această întârziere, un lucru obișnuit pentru fanii lui R.R. Martin, un scriitor celebru și pentru faptul că nu se grăbește niciodată să-și scrie romanele, rămânând indiferent la presiunea publicului, va duce la situația neobișnuită ca lansarea în aprilie a sezonului 6 din serialul de televiziune „Game of Thrones” să aibă loc înainte de apariția cărții.
În ceea ce privește serialul difuzat de postul HBO, pregătirea noului sezon s-a menținut în cel mai absolut secret, dar s-a aflat totuși că au fost cooptați actorii Max von Sydow și Ian McShane care fac acum parte dintr-o distribuție la care mai participă Peter Dinklage, Lena Headey, Emilia Clarke și Kit Harington.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Eduard Dumitrache: Părintele Ciprian Mega, aseară la Moscova
Ptiu, drace - numele tău este Papahagi! Delir de posedat în Lunea Mare. IPS Andreicuț trebuie să-l trimită la exorcizare înainte de a-l ataca cu spume și pe Patriarhul Daniel
Ion Cristoiu: Cu Ciprian Mega despre aventura sa la Moscova și cum i-a dat un ceas lui Vladimir Putin. INTERVIU VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură Teatru / Film
Subiecte: Game of Thrones Urzeala Tronurilor
Organizații: HBO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)