Editura Epifania îi invită pe brașoveni la un eveniment cultural pe care îl va desfășura marți, 14 ianuarie 2020, de la ora 18:00, la Casa Armatei Brașov. Este vorba despre lansarea cărții „Jurnalul Părintelui Sofian Boghiu” (Editura Bizantină, București, 2019) și susținerea conferinței „Profeții veacului nostru”, de către pr. prof. Constantin Coman (profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, consilier de specialitate la ed. Bizantină și preot la Parohia „Sfinții Voievozi” din București). 

„Jurnalul Părintelui Sofian Boghiu vine să completeze literatura memorialistică monahală publicată la noi, reprezentată până acum doar prin câteva volume, între care ar merita amintite „Memoriile” Mitropolitului Bartolomeu, „Jurnalul fericirii” al Părintelui Nicolae Steinhard, „De la moarte la viață” – roman autobiografic scris de Părintele Paulin Lecca.

Poate că, în primul rând, ar trebui să reliefăm motivația acestui jurnal. Cu alte cuvinte, ce folos aduce un jurnal celui care îl scrie? Care este scopul consemnării gândurilor intime și al întâmplărilor particulare prin care trece un om? În general, jurnalul se scrie fie pentru a lăsa posterității ceva din personalitatea autorului, fie pentru ca acesta să-și ordoneze și să-și analizeze gândurile și trăirile. În cazul Părintelui Sofian, prima motivație este exclusă din start, fiindcă un monah adevărat, cum prin excelență a fost dânsul, tăcut, smerit, evitând să vorbească despre sine, dar și despre alții, este un luptător împotriva mândriei și a slavei deșarte izvorâte din aprecierea și lauda oamenilor. Nici a doua motivație nu se justifică, jurnalul de față având o curgere narativă foarte lină, fiind mai degrabă un jurnal de călătorie decât unul de idei. Mai plauzibilă este explicația dată de editorii cărții, și anume că la baza consemnărilor se află „un simț dezvoltat al realității și al datoriilor sale față de Dumnezeu și de semenii săi”, în care este inclusă și datoria de a ține un jurnal.

Chipul Părintelui Sofian se conturează discret din aceste pagini, în prim-plan situându-se întotdeauna evenimente la care a participat sau de care a auzit, raportarea personală la acestea, precum și evaluarea lor fiind făcută în duh monahal, nepătimaș, cuminte, curat, cu delicatețe. A călătorit mult, în primul rând pentru a picta biserici, în Siria și Liban, făcând pelerinaje la Locurile Sfinte ale Ortodoxiei sau pentru a-și trata diverse boli cu care s-a confruntat de-a lungul vieții. Peste tot a observat cu minuțiozitate detalii și amănunte de natură artistică, istorică și, desigur, religioasă, pe care le redă cât se poate de fidel. Remarcabilă este implicarea dânsului în viața cotidiană a celor din jur și, în același timp, participarea nu doar rațională, ci și afectivă, la variațiile contextului istoric în care a trăit. Căci Părintele a străbătut vremuri grele, începând cu refugierea din Basarabia pe când era doar un tânăr absolvent al seminarului, trecând apoi, pe rând, prin greutățile celui de-al doilea război mondial, prin perioada comunistă în care a fost nu doar atent supravegheat, ci și închis timp de șase ani, prin revoluția din 1989 și „mineriadă”. I-a dat întotdeauna slavă lui Dumnezeu pentru tăria cu care l-a învrednicit să le depășească pe toate, el însuși ajungând sprijin și povățuitor pentru semenii săi, duhovnic iscusit al credincioșilor, dar și al unor mari personalități bisericești. Găsim aici mărturii inedite despre Patriarhul Teoctist, Părintele Dumitru Stăniloae, Părintele Benedict Ghiuș, Părintele Vasile Vasilache, pictorița Olga Greceanu și alții.

Iată ce consemnează la începutul lui octombrie 1993, cu câteva zile înainte de moartea Părintelui Dumitru Stăniloae: „Am fost la Fundeni, să-l spovedesc pe Părintele Dumitru Stăniloae. Este foarte lucid și memoria l-a ajutat foarte mult. A insistat foarte mult asupra anilor tinereții, căsătoria și urmările ei. Regreta că nu s-a făcut călugăr. Are o mare căință pentru păcate. Dumnezeu l-a ajutat să se mențină într-o smerenie adâncă. Mi-a povestit că după fiecare mare succes cărturăresc, apărea o grea suferință în familie. L-am împărtășit. Se bucură nespus. Stă mereu cu fața în sus. Are dureri grozave. Doctorii l-au deschis să-l opereze și l-au închis la loc: era cancer. Visează mereu lume multă în jurul lui, cerându-i Sfânta Împărtășanie. El se apără spunându-le că nu are cele de trebuință. N-a spus niciun cuvânt despre munca lui uriașă, decât o mică nădejde că Dumnezeu îi va ierta măcar o parte din păcate”.

Peste câteva zile, în 7 octombrie, va scrie: „Astăzi a fost înmormântat Părintele Dumitru. A adormit în noaptea de 4-5 octombrie, ora 1:00. Acum este zi caldă, cu soare blând și luminos, și tot dealul Mitropoliei a fost plin cu lume, ca într-o frumoasă zi de Paște. S-a format un cortegiu care a însoțit mașina mortuară, mergând pe jos prin mijlocul Capitalei și până la Cernica. Au ajuns la 6:00 seara. S-a cântat din toată inima imnul Învierii. Rog pe toți sfinții din cele douăsprezece filocalii să-l întâmpine și să-l ajute înaintea Judecății lui Dumnezeu. Azi împlinesc și eu 81 de ani de viață. Seara târziu, tinerii întorși de la înmormântare au venit să îmi cânte La mulți ani! Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți! Tot astăzi m-a vizitat părintele Marc-Antoine, preot ortodox francez, foarte sever în viața personală, asemenea unui călugăr, deși este căsătorit. Părintele Stăniloae l-a iubit foarte mult!”.

La o lectură superficială, poate că aceste însemnări autobiografice ar părea monotone, dar, așa cum se întâmplă de fapt în viața monahală, care, văzută din exterior, creează impresia că ar fi repetitivă și uniformă, în realitate fiind o adevărată aventură spirituală, tot astfel și ceea ce a scris Părintele Sofian dezvăluie o viață duhovnicească profundă, echilibrată, cuminte, pătrunsă de smerenie, pocăință și dragoste. Nu este un jurnal explicit mistic; Părintele n-a simțit nevoia de a-și destăinui pe hârtie trăirile religioase, însă din toate paginile reiese o puternică și pilduitoare lecție de viață duhovnicească, un mod simplu și clar de raportare smerită la Dumnezeu și la oameni, cu atât mai autentic și mai prețios, cu cât se pare că Părintele Sofian nu a avut intenția publicării jurnalului său.

Între cărțile scrise de Părintele Sofian și cele despre dânsul, majoritatea fiind publicate tot la Editura Bizantină, această carte merită să ocupe un loc central, dată fiind valoarea ei documentară, mărturisitoare și revelatoare a unor aspecte exemplare ale vieții acestui mare părinte duhovnicesc”, scrie Maria-Elena Ganciu, reprezentantă a Editurii Epifania din Alba Iulia, pe pagina de Facebook a Librăriei Epifania din Brașov. 

Editura Epifania este cea care tipărește binecunoscutele Agende Duhovnicești anuale, din vânzarea cărora este susținută construcția bisericii Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Alba Iulia.  Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de social media a evenimentului.