ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În duminica a unsprezecea după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al XVIII-lea, versetele 23-35, în care Mântuitorul Iisus Hristos îndeamnă la iertarea din inimă a greșelilor celorlalți, exemplificând prin pilda datornicului nemilostiv ce se poate întâmpla atunci când nu vrei să-i ierți pe ceilalți, deși recunoștința pentru iertarea dumnezeiască a propriilor greșeli ar trebui să nască exercițiul iertării față de toți oamenii. 

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăția Cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Și, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanți. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el și femeia lui și copiii și toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduiește-mă și-ți voi plăti ție tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat și datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plătește-mi ce ești dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduiește-mă și îți voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult și, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și eu am avut milă de tine? Și, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot așa și Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima” (Ev. Matei 18, 23-35).

În predica rostită la Duminica a unsprezecea după Rusalii din anul 2001, vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania subliniază că Dumnezeu este bogat și generos, uneori aparent nedrept de generos, dar Se așteaptă ca darurile pe care le primim de la El, printre care și iertarea păcatelor, să le împărtășim și altora. 

„Iubiți credincioși, Petru i-a pus Mântuitorului Hristos [întrebarea] de față cu ceilalți ucenici:„Învățătorule, dacă-mi va greși mie fratele meu, de câte ori trebuie să-l iert? Oare de șapte ori?” – șapte fiind o cifră sfântă, un număr al desăvârșirii – la care Domnul îi răspunde: „Nu de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte”, cu alte cuvinte, să ierți la infinit. Când este vorba de iertare, să nu ai niciun fel de limită și niciun fel de numărătoare. Și, pentru ca ucenicii și, prin ei, noi să pricepem mai bine ce înseamnă asta, Mântuitorul Hristos a spus această parabolă, care este o asemănare a Împărăției lui Dumnezeu.  […]

Așadar, spune Mântuitorul, era un împărat care avea slugi. Și a vrut să facă socoteala slugilor sale, dacă vreuna îi datorează ceva. Și a găsit că unul din servii săi îi datora suma de 10.000 de talanți. 10.000 de talanți este o sumă fabuloasă, iubiții mei. Dacă ar fi s-o traducem în valorile de astăzi, ar însemna 10 milioane de dolari. Înadins ne spune Mântuitorul această cifră enormă, pentru ca să ne dăm seama de ce urmează. Și acela i-a căzut în genunchi și i-a spus să nu-l trimită la închisoare, așa cum era obiceiul: dacă cineva nu avea să plătească datoria la termen, era vândut și el, și soția, și copiii lui, și cu prețul luat pe ei era achitată datoria. Așadar, i-a căzut în genunchi și s-a rugat să-l mai amâne, să-l mai păsuiască, să mai aibă răbdare până face rost de bani și-i va plăti tot. Și-atunci împăratul, mișcat de rugămintea lui, nu numai că l-a amânat, dar, pe loc, i-a iertat toată datoria, spunându-i: „Începând de astăzi, nu-mi mai datorezi nimic.” Și i-a dat drumul. Dar acest serv, la rândul său, a întâlnit pe un altul, care era egal cu el, în slujba aceluiași împărat, făceau parte din marea grupă a servitorimii, și care serv îi datora 100 de dinari. Ca să vă dați seama ce însemnau 100 de dinari, v-aș spune că în vremea aceea un dinar era plata pentru o zi de lucru, așadar, 100 de zile de lucru. […] Și acela iarăși l-a rugat ca să-l mai păsuiască, pentru că nu are cu ce să-i plătească. Iar cestălalt, servul, atunci căuta să-l sugrume, îl ăăstrângea de gât și-i spunea: „Plătește-mi tot, că am să te trimit la închisoare.” Și a fost surd la rugămintea aceluia de a-l păsui și, într-adevăr, l-a azvârlit în închisoare pe el și pe ai lui. Atunci ceilalți servi de la curtea împăratului s-au întristat când au văzut purtarea fratelui lor. Și s-au dus și i-au spus împăratului, iar împăratul l-a chemat pe primul și i-a zis: „Netrebnicule, eu ți-am iertat ție 10.000 de talanți, iar tu n-ai fost în stare să ierți fratelui tău, care este egal cu tine, 100 de dinari!” Pentru aceasta, nu numai că nu te iert, dar te trimit spre vânzare pe tine și pe toți ai tăi, pentru ca să-ți fie drept pedeapsă pentru lipsa ta de omenie. Și, în încheiere, spune Mântuitorul Hristos: „Așa se va întâmpla cu oamenii care nu înțeleg să le ierte semenilor lor greșelile lor.”

Iubiții mei, vă veți întreba: totuși, ce-I datorează un om lui Dumnezeu? Aceasta este prima întrebare. Firește, aici, în parabolă, este în termeni financiari. Se presupune că servul ia un credit de 10.000 de talanți, ceea ce înseamnă că, totuși, făcuse din el un om foarte bogat, și că acesta nu-i plătise datoria. Dar fiecăruia dintre noi, care este suma sau care este forma prin care Dumnezeu ne ajută pe noi? Ce-i datorăm noi Lui? Iubiții mei, Îi datorăm totul! Pentru că nu avem nimic de la noi. Nimeni dintre noi nu se poate lăuda că el și-a făcut trupul, că el și-a făcut sufletul, că el și-a dat sănătatea pe care o are și că el s-a realizat. Firește, se daugă munca lui, se adaugă grija lui, se adaugă alergătura, sudoarea lui, sunt meritele lui, dar toate aceste merite se grefează pe o realitate pe care nu el a creat-o. De aceea, când citesc prin ziare și reviste în care se spune că femeia poate să avorteze fără niciun fel de proces de conștiință, spunându-se: „Femeia este stăpână pe trupul ei!”... Cum să fie stăpână, dacă nu ea și l-a dat? Ar fi stăpână dacă ea și l-ar fi făcut singură. Dar de îndată ce l-a făcut Altcineva, înseamnă că tu îl datorezi Acelui Cineva și trebuie să asculți de poruncile Lui,

Iubiții mei, lui Dumnezeu Îi datorăm ființa, în primul rând, faptul că existăm. Și, fără îndoială, n-avem timp, poate, într-o viață atât de scurtă să ne dăm seama ce înseamnă viața unui om. Dumnezeu a creat pe om ca ființă întreagă din trup și din suflet – un suflet nemuritor, un suflet care va participa în Împărăția lui Dumnezeu la lumina care se răspândește din Dumnezeu. […] Celelalte, e-adevărat, sunt creația omului. Adică, faptul că se îngrijește, faptul că învață carte, că studiază, că se cultivă, că are un serviciu, că muncește... toate sunt ale lui. [...] Mai mult decât atât, noi nu știm să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne dă, începând cu sănătatea. […]

Întrebarea se pune: ce-mi datorează mie aproapele, ca să-mi plătească mie? Aș spune un lucru: toate datoriile se-ntâlnesc în Dumnezeu. […] Iubiții mei, darurile pe care le are fiecare om sunt daruri ale lui Dumnezeu, mai mari sau mai mici, după cum crede El sau după cât poate omul să le ducă. Unul este mai inteligent decât altul, altul are o memorie mai bună, altul are o putere de muncă mai bună, o îndemânare, unul are înclinație către știință, altul către muzică, altul către poezie. […] De la filosof și până la meșterul ultim sau ultima calfă, omul are un dar, care este darul lui Dumnezeu și pe care el trebuie să-l cultive, să-l înmulțească, să nu-l îngroape în pământ. […] Talentul pe care-l are cineva nu trebuie îngropat asemenea talantului, trebuie pus să lucreze și să se înmulțească, să rodească, să devină cel puțin dublu. Și atunci Dumnezeu te va lăuda pentru că pentru rodul vieții tale l-ai înmulțit, nu pentru Dumnezeu, Care este Omul bogat prin excelență, ci pentru tine. Este o datorie față de Dumnezeu aceea de a-ți cultiva darul pe care l-ai primit, de a-l înmulți și de a-l pune în slujba semenilor tăi, pentru că, până la urmă, iubiții mei, Dumnezeu nu pentru El cere aceste mulțumiri și aceste semne de recunoștință, ci tot pentru om. Se spune în rugăciunea „Tatăl nostru”: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.” Este o condiție sine-qua-non aceea de a ierta celor ce ne  greșesc nouă, pentru ca și noi, la rândul nostru, să fim iertați de Dumnezeu.

Există, dragii mei, și o ipostază a lui Dumnezeu a Cărui vistierie este nemăsurată. Și care nu se comportă ca un om bogat de rând, omenește vorbind. Servul de care ne vorbește Evanghelia de astăzi, care primise de la stăpânul său, de la împăratul, 10.000 de talanți, înseamnă că el însuși era un om bogat. Era serv, era un subaltern, un supus, dar averea pesemne că și-o investise, o pusese deoparte și amâna achitarea ei către creditor, către împăratul său, de unde se va vedea viclenia lui din ceea ce a făcut față de semenul său. Ei bine, iubiții mei, e bine să știți că bogăția în sine nu este un păcat. Bogăția poate fi un dar de la Dumnezeu și binecuvântată, dacă cel care o are știe să o folosească [...] cu cumpănă, ajutându-i și pe semenii săi. […] Și mai avem exemple în sfintele evanghelii ca atunci când Mântuitorul vedea câte un om bogat, tânăr sau mai puțin tânăr, să-L întrebe cum va intra în Împărăția Cerurilor, în ultimă instanță, Mântuitorul îi spunea: „Vinde-ți averile, dă-le săracilor și-apoi vino și urmează-Mi Mie.” Niciunul din aceștia nu a înțeles să-și vândă averile, să renunțe la ele. De ce, iubiții mei? Pentru că bogăția în sine, repet, nu este un păcat, dar ea este, sau poate fi, un drog, care-l face pe ins, pe proprietar, dependent de ea. Important este pentru cel care are bogăție sau o avere oarecare să nu-și aibă și inima acolo, să-i tremure inima, ci să fie liber, să păstreze o distanță, să fie detașat față de ea. Și să spună: Dumnezeu mi-a dat-o, dar dacă vine o împrejurare, o calamitate, o inundație, un incediu și-n incediu îmi dispare casa de bani arsă, n-am să mă spânzur, n-am să mă sinucid. […] Să păstrezi în forul tău interior o anumită distanță, să-ți păstrezi libertatea interioară, așa cum nu permiți unui viciu […] să te stăpânească, așa să nu-i permiți averii tale să te stăpânească, ea constituindu-se fatalmente într-un anume drog. [...]

Există și o împrejurare a unui Dumnezeu generos, foarte generos. […] Dumnezeu uneori poate să pară nedrept, dar nedrept în generozitatea Lui. El nu te frustrează pe tine, nu te lipsește de dreptul tău, care rămâne integral, dar dacă El vrea să-ți dea în plus, este la vrerea Lui, chiar dacă în mod nemotivat, pentru că Dumnezeu citește inimile oamenilor și știe că cel care a venit pe urmă și a muncit doar un ceas a făcut-o cu aceeași tragere de inimă, și poate cu mai multă. […] 

Iubiții mei, adevărul este că noi trebuie nu numai să fructificăm darurile, dar să le împărtășim altora. Ai învățat o meserie de la un meșter, învață și tu meseria asta către altul. Este relația de la dascăl la ucenic.  […] Pentru orice îndeletnicire și pentru orice dar, intelectual sau fizic, primit de la Dumnezeu, să-I mulțumim, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să căutăm să-i împărtășim pe semenii noștri din aceste daruri. Atunci, într-adevăr, calea către Împărăția lui Dumnezeu ne va fi deschisă”, a concluzionat vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania în predica rostită la duminica a unsprezecea după Rusalii din anul 2001.