Expoziția de icoane ANASTASIS va fi vernisată pe 9 mai alături de PF Daniel în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhal
Expoziția de icoane tradițional ortodoxe "Anastasis", găzduită luna trecută de sala Cuhnia a Palatului Mogoșoaia, va continua la sala Europa Christiana a Palatului Patriarhal din București, în perioada 8-17 mai. Vernisajul expoziției va avea loc chiar de Ziua Europei, 9 mai, de la ora 12:30, în prezența gazdei evenimentului, Patriarhul Daniel, care va rosti un cuvânt de binecuvântare.
Timp de 10 zile, în sala "Europa Christiana" a Palatului Patriarhiei Române, își vor expune lucrările iconari români (laici, preoți și monahi din țară, din Sfântul Munte și din diaspora românească), într-un demers care își propune să descopere publicului rostul tradiției iconografice, teologia icoanei și rolul educațional și duhovnicesc pe care aceasta îl are în viața noastră.
„Icoana este o teologie a frumuseții, o oglindă înduhovnicită și o revelație dumnezeiască. Ancorată adânc în Tradiție, ea a găsit mereu, în funcție de cerințele Bisericii, noi metode de expresie. Privind în timp, observăm o continuitate harică a acesteia. Reluarea vechilor modele, asemenea bizantinilor, constituie cel mai vechi și trainic mod de a duce mai departe moștenirea atât de bogată a Ortodoxiei și de a asigura sămânța cea bună care dă rod. Expoziția Anastasis își propune să ofere vizitatorilor ei o modalitate de a vedea icoana în contemporaneitate și de a înțelege, prin icoanele nou pictate, legătura tainică cu trecutul”, afirmă organizatorii.
În cadrul evenimentului similar din luna aprilie de la Palatul Mogoșoaia, preotul Răzvan Florin Gască, absolvent de masterat în teologia icoanei la Institutul „Saint Serge” din Paris, totodată unul dintre iconarii de pe afișul expoziției Anastasis, a deslușit însemnătatea tradiției iconografice: „Icoana, ca să exprime un adevăr de credință, are un limbaj anume, un vocabular și niște reguli gramaticale. Din acest limbaj face parte și aurul”, a afirmat pr. Gască, în prezent paroh al Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Wiener Neustadt. „Nu este o chestiune de lux, ci pentru a exprima că Dumnezeu este lumină care vine să ni se împărtășească. Dumnezeu, Care ni S-a dat în icoană, Se vrea trăit”.
Și de această dată, ActiveNews are onoarea să fie partener media al expoziției care va fi vernisată joi, 9 mai, la ora 12:30 în sala "Europa Christiana" din Palatul Patriarhiei Române.
Expozanți:
parintii Manastirii Vatopedi, Sf. Munte Athos
pr. Loukas - Manastirea Xenofont, Sf. Munte Athos
pr. Iacov - staretul chiliei Sf. Tihon de Zadonsk, Sf. Munte Athos
pr. Ilie - Manastirea Slanic de Arges
Maicile de la Manastirea Diaconesti
pr. Razvan Gâsca
Cristian Badalan
Razvan Badescu
Mihaela Badescu
Cristina Balatchi
Elisabeta Bonef
Laurentiu Bozga
Marius Ghinescu
Maria Mirea
Mihai Neaga
Sorin Nicolae
Alexandru Nicolau
Costel Olarean
Bogdan Popa
Daniel Poterașu
Andrei Raileanu
George Rascanu
Bogdan Verdeș
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ptiu, drace - numele tău este Papahagi! Delir de posedat în Lunea Mare. IPS Andreicuț trebuie să-l trimită la exorcizare înainte de a-l ataca cu spume și pe Patriarhul Daniel
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
Marta Petreu, clujeanca care L-a înjurat pe Dumnezeu, primită în Academia Română
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Cultură
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: București
Subiecte: cultul icoanelor
Organizații: Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)