O Teofanie în piatră și duh. Să înviem Schitul românesc de la Iordan
La inițiativa artistei Silvia Radu, Uniunea Artiștilor Plastici din România organizezază o expoziție cu caracter caritabil pentru refacerea Schitului românesc de la Iordan.
În perioada 19 – 23 mai 2017, Institutul Cultural Român va găzdui, la sediul din Aleea Alexandru, lucrările unor artiști importanți, dorind astfel să ofere sprijin proiectului demarat de U.A.P.
Vernisajul va avea loc vineri, 19 mai 2017, ora 16.00, în prezența cunoscutului istoric și critic de artă, Doina Mândru. La eveniment vor vorbi: d-na Silvia Radu, artist plastic care nu mai are nevoie de nici o prezentare, d-na Doina Mîndru, critic de artă, și Preasfințitul Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care, în anii 1995-1999, a fost reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfintei și superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.
Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte – Ierusalim a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru proiectul de la Iordan. Artista Silvia Radu dorește să facă cunoscut acest proiect tuturor celor care iubesc Țara Sfântă, reușind să implice artiști din toată țara, dispuși să își ofere lucrările pentru această cauză.
Artiștii ale căror lucrări se regăsesc în acest proiect sunt: Dacian Andone, Gheorghe I. Anghel, Ion Anghel, Jeno Bartos, Zamfira Bârzu, Ilie Boca, Ciprian Bodea, Mihai Bojin, Dan Covatăru, Gheorghe Caruțiu, Florin Ciubotaru, Cosma Dumitru, Dan Gherman, Dimitrie Grigoraș, Valeriu Gonceariuc, Constantin Flondor, Irina Florescu, Cosmin Frunteș, George Hristea, Gheorghe Iacob, Viorica Iacob, Anca Irinciuc, Felicia Ionescu, Lucian Liciu, Nicoleta Liciu Grivincea, Petru Lucaci, Viorel Marginean, Olga Morarescu Marginean, Manuel Mănăstireanu, George Mircea, Mircea Roman, Alexandru Papuc, Horea Paștina, Sandu Păsat, Dragos Pătrașcu, Ștefan Pristavu, Carmen Poenaru, Florica Prevenda, Dionis Pușcuță, Silvia Radu, Eugen Raportoru, Andrei Rosetti, Constantin Rusu, Neculai Păduraru, Mihai Sârbulescu, Sorin Scurtulescu, Ioana Șetran, Silvia Tiperciuc, Constantin Tofan, Vasile Tolan, Daniela Țurcanu, Bogdan Vlăduță, Beti Vervega, Gheorghe Zărnescu.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ptiu, drace - numele tău este Papahagi! Delir de posedat în Lunea Mare. IPS Andreicuț trebuie să-l trimită la exorcizare înainte de a-l ataca cu spume și pe Patriarhul Daniel
Marta Petreu, clujeanca care L-a înjurat pe Dumnezeu, primită în Academia Română
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Cultură
Persoane: Silvia Radu
Locații: Israel
Subiecte: Religia în România Religia Ortodoxa
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)