Patriarhia Română a răsunat de poeziile închisorilor comuniste. „Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane”, cântat cu lacrimi în ochi de către Tudor Gheorghe în fața Patriarhilor României și al Rusiei
Vineri, 27 octombrie, în Palatul Patriarhiei, a avut loc a X-a ediție a festivalului concurs, „Lăudați pe Domnul”. Invitatul special al serii a fost maestrul Tudor Gheorghe, cel care a adus pe scenă poeziile temnițelor comuniste.
Maestrul a oferit un scurt concert, de 20 de minute, în care a interpretat o parte dintre cântecele ale căror versuri au fost scrise în închisorile comuniste de către mărturisitorii ortodoxiei românești.
Vizibil emoționat, Tudor Gheorghe - el însuși fiu al unui deținut politic, a început prin a prefața poezia Nu-s vinovat față de Țara mea: „Nu vor fi aplauze în această seară. Veți auzi un lung poem al suferinței, al rugăciunii, la care au semnat pseudonime ilustre precum Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic sau Radu Gyr”.
A urmat Liturghie, de Andrei Ciurunga și apoi, Unde sunt, cei care nu mai sunt, de Nichifor Crainic. În continuare, cantautorul a interpretat Blestemul Aiudului și Poveste de Radu Gyr. În lacrimi, Tudor Gheorghe a cântat apoi Metania aceluiași Radu Gyr.
Sunt, Doamne, copt pentru cules, a fost următoarea poezie interpretată de Tudor Gheorghe, iar apoi Cântec de după gratii, scrisă de Nichifor Crainic. Momentul artistic s-a încheiat cu poezia lui Radu Gyr, Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane.
Acesta a fost poemul pentru care poetul închisorilor a fost condamnat în 1958 de regimul comunist la moarte, sentință comutată apoi în 25 de ani de muncă silnică. La concert au asistat membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum și Patriarhul Rusiei, Patriarhul Albaniei și cel al Cehiei și Slovaciei.
În cadrul evenimentului de vineri, Tudor Gheorghe a primit cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală.
Nu-s vinovat față de Țara mea, de Andrei Ciurunga
La ora când cobor, legat în fiare,
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Monahul Filotheu Bălan: "Îngerul a strigat" în Do Major este melodie de marș masonic ("Imitare rusă / Astfel tradusă") - VIDEO/DOC
Iulian Capsali: UN FILM CARE ÎȘI CARĂ O CRUCE MAI MARE DECÂT POATE DUCE
Marea minciună a lui Antihrist, dezvăluită: Francmasoneria, "religia mondială unică" - O opinie catolică (VIDEO)
Filmul lui Ciprian Mega, apărat cu năduf de NEPOMENITORI, schismaticii anti-BOR. Ce cred simplii ortodocși: Filmul este o interferență a zonelor demonice. Un preot nu ar trebui să fie regizor. Trebuie să aleagă: Dumnezeu sau Mamona?
O nouă opinie despre filmul lui Ciprian Mega. Pr. Eftimie Mitra: 21 de rubini – artă cinematografică sau propagandă rusofilă? Scandalul din jurul filmului este mai important decât filmul
Recomandările noastre
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Secțiuni: Cultură
Persoane: Nichifor Crainic Radu Gyr Tudor Gheorghe
Locații: București
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Biserica Ortodoxă Rusă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)