Piesa de teatru „Candele nestinse - Mărturii din închisorile comuniste”, de Ivona Boitan, ajunge în Belgia
Piesa de teatru „Candele nestinse - Mărturii din închisorile comuniste”, a regizoarei Ivona Boitan, va putea fi urmărită de românii din Belgia și de „de toți cei interesați de trecutul apropiat al României” în perioada 15-16 aprilie, chiar în Postul Paștilor, informează un comunicat de presă.
„Asociația non-profit Agora for Life adresează celor interesați o invitație la meditație, la neuitare. La aducerea aminte a patimilor martirilor noștri în temnițele comuniste. În 15 aprilie piesa va putea fi văzută la Biserica Regală Sf Maria din Bruxelles, prin bunăvoința Misiunii Greco-Catolice Române din Bruxelles și a părintelui Filip Cheresi, iar în 16 aprilie va ajunge la Parohia Nașterea Maicii Domnului din Antwerpen, cu sprijinul neprețuit al părintelui George Vâlcu și Parohiei Ortodoxe Antwerpen”, se arată în comunicat.
„Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-și amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism.”( site-ul Fundației Academiei Civice). Dar noi nu trebuie nicicând să uităm că neamul nostru a dat oameni care au preferat să moară decât să renunțe la crezul lor”, arată organizatorii.
Ivona Boitan, autoarea piesei, marturisea: „Această piesă are un destin al ei aparte, un traseu special pe care nu mi-l pot explica decât ca lucrare a sfinților pe care-i reprezintă!”
În turneul din Belgia vor evolua actorii Ana Calciu, Bogdan Iacob, Tomi Cristin și ValentinParaschivu. Textul și regia sunt semnate de Ivona Boitan, scenografia este realizată de Ileana Zirra, iar designul de sunet, de Iuliana Olteanu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Ptiu, drace - numele tău este Papahagi! Delir de posedat în Lunea Mare. IPS Andreicuț trebuie să-l trimită la exorcizare înainte de a-l ataca cu spume și pe Patriarhul Daniel
Marta Petreu, clujeanca care L-a înjurat pe Dumnezeu, primită în Academia Română
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură Români în lume
Persoane: Ivona Boitan
Locații: Belgia
Subiecte: Inchisori comuniste
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)