Semnalare de carte: Glasuri din Bolgie, de Sorin Lavric. Un volum despre figurile luminoase din închisorile comuniste
Avem bucuria să vă semnalăm un nou volum care tratează fenomenul jertfei românilor aruncați în temnițele comuniste. Volumul „Glasuri din bolgie” a apărut în 2018 la Editura „Ideea Europeană” și este semnat de Sorin Lavric.
Despre această carte, autorul a avut amabilitatea să scrie câteva cuvinte pentru cititorii ActiveNews:
Sunt un cititor constant de literatură penitenciară. Niciodată nu am putut lua în serios suficiența cu care criticii literari coboară memorialistca carcerală la treapta literaturii de mîna a doua, pe motiv că, deși conține un testimoniu sincer asupra vieții, ea e scrisă prost. Obiecția lor descinde dintr-un tresărire de aroganță căreia îi lipsește condiția flerului, acea antenă cu care poți simți dacă un text, chiar dacă e scris fără talent, transmite o emoție pe care nici o ficțiune literară nu o poate mima. E obiecția inșilor cu vederi estetice, în ochii cărora virtuțile de spirit ale unui autor pot fi anulate de carența talentului literar. Atîta doar că talentul e simplă facultate histronică, un mod cabotin de a te mișca cu îndemînare în pagină spre a obține un efect estetic. Efectul ține de o formă strict lexicală, cu totul găunoasă dacă prin cuvintele ei nu curge un minim fior de tensiune spre mintea cititorului. Ideea că un scriitor poate simula tensiunea doar pentru că leagă cuvintele cu vervă e mai mult decît o eroare, căci trădează atrofia cronică a flerului numinos.
Trăim în epoca literaturii fără spirit, în care o bucată fictivă, dacă e cizelată stilistic, pare mai valoroasă decît o mărturie iscată de o experiență ce depășește în dramă orice ficțiune. Mărturiile din închisorile comuniste au ceva cu neputință de transmis prin cuvinte, întrucît zvîrcolirea din care s-au ivit ține de o rupere irațonală prin care un om trece numai în situații-limită. Și acel ceva pe care nici un cuvînt nu-l poate prinde e chiar spiritul. În schimb, artistul stînd comod în fotoliu și dopsind fantezii după cum îl taie capul habar nu are de condiția de apariție a spiritului: situația-limită. Indigența aceasta nu-l împiedică să trăiască cu iluzia că poate exprima nuanțele cele mai adînci ale duhului. De fapt, zbaterea lui cabotină nu are nimic spiritual în ea, lucru de care e încredințezi parcurgîndu-i „opera", cînd constați penuria crasă a vibrației sale în duh. Am spirit numai acolo unde viața nu poate fi împărtășită prin vorbe, și chiar acesta e criteriul de existență a spiritului.
Dar dacă spiritul nu poate fi împărtășit prin vorbe, atunci cum îi sesizez cîmpul de iradiere? Prin emoția inestetică, brutală pînă la cutremurare, și de-o acuitate bătînd spre răscolirea de tip misterium tremendum et fascinans. Aici e spiritul, în răscolirea mistică pe care o resimți în fața ororii sublime. Marile texte nu se degustă estetic, ci se trăiesc spiritual, ca pe o inițiere irațională într-un univers pe care artiștii cu ușurință în facondă nu-l vor atinge nicicînd. Ce mă delectează fără să mă tulbure intră sub jurisdicția autonomiei esteticului, joc frivol de capricii obtuze, în cursul cărora mediocrii se complac în minciuna de a fi atins metafizicul în expresia lor spilcuită. În adevăr, nu au atins decît fundul sterp al unui intelect în care elementul numinos nu a pătruns vreodată. Literatura mare cere ori filozofie, ori o profunzime a gîndului pe care nu ți-l dă decît suferința. Literatura penitenciară e din a doua speță. Tocmai de aceea a te lăsa în seama ficțiunilor pe care o imaginație cu ifose le plasmuiește sub zigzagul unui orgoliu creator mi se pare pierdere de vreme.
Cronicile pe care le-am adunat în Glasuri din bolgie sunt dedicate unor texte care vorbesc flerului din noi, și mai puțin gustului. De cîtă drojdie numinoasă conține un text depinde valoarea lui sub unghiul spiritului. Figurile despre care scriu aici (de la Valeriu Gafencu la Toma Arnăuțoiu, de la Alexandru Mironescu la Vasile Motrescu) au trecut prin închisorile comuniste. Unii au murit ca victime inocente, alții au intrat în pielea torționarilor. Alții au fost partizani, alții sfinți, alții martiri. Cum universul lor e supus în continuare unei cenzuri draconice din partea supraveghetorilor ideologici ai momentului, la sfîrșitul volumului am adăugat un text în care schițez portretul persecutorilor moderni. Ca cititorul să știe cine sunt ei și cum îi putem recunoaște.
Sorin Lavric
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Ptiu, drace - numele tău este Papahagi! Delir de posedat în Lunea Mare. IPS Andreicuț trebuie să-l trimită la exorcizare înainte de a-l ataca cu spume și pe Patriarhul Daniel
Marta Petreu, clujeanca care L-a înjurat pe Dumnezeu, primită în Academia Română
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură
Persoane: Sorin Lavric Toma Arnăuțoiu Valeriu Gafencu
Locații: București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)