Sf. Mucenițe Mucenițe Minodora, Mitrodora și Nimfodora
Sfintele mucenițe au fost surori și au trăit în timpul împăratului Maximian (285-305). S-au născut în Bitinia (Asia Mică).
S-au retras în viață sihăstrească pe un deal înalt și își trăiau viața acolo în post și rugăciune. În timpul persecuției declanșate de împărații Dioclețian și Maximian, guvernatorul orașului Bitinia, Fronton, le-a arestat deoarece au refuzat să aducă jertfă idolilor. În urma interogatoriului la care au fost supuse, nedorind să renunțe la credința creștină, au fost supuse numeroaselor suplicii.
Sfânta Minodora fiind bătută cu toiage a trecut la cele veșnice. Pentru a le convinge să se lepede de credința creștină pe sfintele Mitrodora și Nimfodora, guvernatorul Fronton a poruncit ca să aducă trupul surorii lor, ca înfricoșându-se să apostazieze. Însă, sfintele fecioare au rămas statornice în credință și, îndurând multe chinuri, au primit moarte mucenicească.
Pe locul unde au fost îngropate sfintele mucenițe, în vremea Sfântului Constantin cel Mare s-a ridicat un lăcaș de cult.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură
Persoane: Constantin cel Mare
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)