Sfântul Ierarh Leon, episcopul Cataniei
Sfântul Ierarh Leon, episcopul Cataniei, este pomenit în calendarul creștin ortodox și în calendarul greco-catolic la data de 20 februarie.
Acesta s-a născut în Ravenna, un oraș situat la 270 de km spre nord-este de Roma, într-o familie de creștini evlavioși și a trăit în timpul împăratului bizantin Constans al II-lea (641-668). A primit o educație creștină și, datorită faptului că provenea dintr-o familie bogată, a studiat la școlile cele mai înalte ale vremii sale.
Tânăr fiind, a intrat în monahism închinându-și viața lui Dumnezeu. A fost ales episcop al Cataniei după trecerea la cele veșnice a episcopului Savin. În timpul episcopatului său a ridicat o biserică închinată Sfintei Lucia, protectoarea Luciei, și un locaș de cult în cinstea Sfinților 4o de Mucenici.
Supranumit de tradiție "făcătorul de minuni", Sfântului Leon i se atribuie o serie de fapte minunate printre care aruncarea în foc împreună cu un vrăjitor pe nume Eliodor.
Acesta făcea mult rău în cetatea Cataniei, în Sicilia, și fără de măsură a intrat chiar în biserica în care slujea ierarhul, jucând și spunând hule pentru a râde. Așa a fost prins de Sfântul Leon care l-a legat cu omoforul său (veșmânt bisericesc) și l-a dus într-un loc în care a fost aprins un foc mare.
În acest foc a intrat Sfântul Leon împreună cu Eliodor și a stat până când vrăjitorul a ars de tot iar el a ieșit neatins.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
ZiuaNews: Părintele și regizorul Ciprian Mega îl contrează dur pe Medvedev chiar la Moscova: ”Românii nu doar că sunt o națiune, dar sunt un popor vechi, teafăr de multă vreme în conștiința europeană”. Ce a zis despre Ciolacu
Papirusurile de la Herculaneum dezvăluie locul în care a fost înmormântat Platon
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură
Subiecte: Sărbători creştine
Organizații: Biserica Greco Catolica Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)