În școală e sărbătoare mare ce durează de două săptămâni legate. Dovlecii, perele și gutuile, într-un danț ruginiu, placat cu frunze de plastic au încins o horă de sezon. Fotografiile curg lanț, unu după altul dascălii se așează la rând și se imortalizează în cadrul digital lângă farfuria din lut umplută cu prune brumării, struguri tămâioși, imenși, și boabe de porumb. 

 

Copiii adaugă în fiecare zi alte și alte podoabe ale toamnei. Coșulețe din paie presărate cu iarbă și flancate cu roșcove stau mărturie că toamna asta ne este din nou, bogată.  O fetiță mică, blondă, s-a așezat pe genunchi și admiră snopul de grâu ce înconjoară cu pretenții de chenar tabloul reginei - toamnă din grădinița ei. Un băiat de gimnaziu așează o tipsie cu nuci sub masă. Așa i-a spus doamna dirigintă că e bine. Gonește spiritele rele și înmulțește banii și inteligența. E bogăție multă, e veselie și se anunță un an rodnic. Însuși onor ministerul patronează în fiecare an dovlecii grași, nescobiți înșirați ca soldățeii în pragul instituțiilor de învățământ. Pare că la fiecare școală va veni un grup de oficialități gri pentru a turna pentru morții morți sau pentru morții vii un pahar de must în fața instituției. Sărbătorim recolta, și cerem naturii să-și aplece bunăvoința peste ale noastre umile daruri. 

 

Noi suntem români! Noi nu petrecem englezește de Haloween, nu facem farse și nu ne curge sos de pizza printre degete în vreme ce vizionăm filme de groază. Noi aducem, iată, ofrande toamnei. Orășeni get-beget, nu coborâm zilnic din mașină decât spre a lua din colțul străzii un pachet de biscuiți. Mergem de două ori pe an în natură și atunci ca să respirăm aerul proaspăt de munte bine înfofoliți în pufoaică și să ne plimbăm lent, braț la braț, printr-o stațiune turistică. Când auzim de țărani chicotim pe înfundate, iar bălegarul, copacul încovoiat cu mușchi mult pe crengi și maldărul de fân ce se întinde leneș pe pământul reavăn ne fac să strâmbăm din nas fericiți că facem parte dintr-o specie superioară. Cumpărăm de la magazin pâinea, sucul de roșii și dulceața, ne dăm cu cremă pe unghii de șapte ori pe zi și dacă simțim vara un pic de arșiță pe nas devenim nervoși.

Sărbătoarea recoltei își face loc, an după an, în școala românească. Vine odată cu balcanicul sfânt Dimitrie, prohibit în școala noastră laică. 

Mândre că nu se lasă duse-n neant de obscurantiști dar nici de modele saxone importate, inspectoratele școlare, deunăzi sceptice și în privința serbărilor de Crăciun, încurajează sărbătorirea recoltei, bazarele portocalii, galbene și roșiatice de la poalele fiecărui grup școlar din țară. Dascăli sclifosiți, lipsiți de orice entuziasm, au uitat azi să mormăie și aderă la această activitate binefăcătoare ce nu-i scoate din casă și nici nu discriminează pe nimeni. Îi mulțumesc în cor reginei noastre, toamna, și, oftând, se iau de mâini și le zâmbesc complice elevilor alături de care așteaptă să se prindă într-o horă magică. Nu știu, sărmanii, că Festivalul de Ziua Recoltei (Das Reichserntedankfest ) a fost o sarbatoare monumentală nazistă a țăranilor și a fermierilor germani, ținută în apropierea orașului Hamelin (da, celebru pentru legenda fluierașului fermecat...).

The Wicker Man (1973) este o peliculă care, o dată văzută, nu-ți piere niciodată de pe retină. Bun și remake-ul din 2006 cu Nicolas Cage, polițistul bun, chemat ca salvator într-un ținut ciudat, al matriarhatului păgân, în care bărbații erau acceptați exclusiv ca elemente de reproducere. Femei, fete, copile, sărbătoreau anual recolta în aceeași zi, după ce toamna își intra deplin în drepturi. De fiecare dată era nevoie de o victimă. Prins în capcană, condiționat mental, ales fiindcă era bun, tânăr și idealist devine sacrificiul închinat Marii Zeițe, garanția că recolta va fi fabuloasă în anul ce urma să vină. 

În școlile românești a venit toamna. Nimic despre păgânism, feminism și practici oculte.