Strigăt de disperare al unei agricultoare care susține că își poate vinde producția eco doar intermediarilor: „În țara asta, NU se vrea a se produce nimic. Trebuie să mâncăm otrăvurile și plasticurile produse în vest”
În plin scandal privind dublul standard al alimentelor, Irina Toma, o agricultoare din Argeș, trage un semnal puternic despre felul în care statul are grijă de producătorii români.
Agricultoarea afirmă că deși muncește zilnic și produce în cele mai eco metode posibile, nu reușeste să își fructifice munca depusă pentru că marile lanțuri comerciale refuză să îi comercializeze produsele, iar singurii care o vor sunt intermediarii care vor să beneficieze de profit de 200%.
„Mă întreb, cu mare tristețe și dezamăgire: oare, al câtelea producător sunt eu, care, după ani de muncă, investiții și taxe achitate în credința statului român, în momentul în care am ajuns să produc fructe proaspete, de o reală calitate, NU pot și NU mi se permite să-mi vând marfa în niciun mare lanț de magazine? Am bătut disperată la toate ușile și am dat atât de tare cu capul în ele, încât am fruntea plină de cucuie și inima ruptă în mii de bucățele.
După trei ani de muncă silnică, refuzând costant până și ideea de a băga erbicid între rândurile de mur (nuuu, eu lucrez mecanic, sapa și motocultorul, nu bag otravă care are cea mai mare remanență în sol!), după investiții care m-au îndatorat constant, am oare dreptul să fiu surprinsă că nu pot să vând nicaieri mure proaspete, de calitatea întâi? Aaa, ba da, am voie să vând intermediarilor, care vor beneficiu de 200 %, dacă se poate, pe munca mea sau a industriei, care mi-a dat fabulosul preț de 3 lei / kg, duse de mine la poarta fabricii lor. De-aș muri azi, cu toată plantația peste mine și NU voi vinde nici măcar 1 kg, la acel preț! Cum să-mi dai 3 lei pe murele astea?!
Constat, cu lacrimi în suflet și în ochi, că, în țara asta, NU se vrea a se produce nimic! Trebuie să mâncăm otrăvurile și plasticurile produse în vest! Ale noastre produse, crescute în pământ și hrănite cu apă și bălegar, NU sunt bune! BA DA, sunt cele mai bune, tocmai de aceea trebuie să le scoată de pe piață, le concurăm mizeriile lor, deși eu nu primesc niciun fel de subvenție de nicăieri, din prețul încasat trebuie să-mi scot cheltuielile și să câștig și eu ceva.
Revin, cu capul plecat, către românii care au înțeles că, dacă ei nu cumpără de la mine, eu voi dispărea de pe piață și vă anunț că am recoltat o altă serie de mure proaspete și coapte în razele soarelui, nu „vopsite” și ținute 20-30 de zile pe transportul internațional.", a scris Irina Toma pe Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Comandați Miere de la Prisaca Mariei! Mica întreprindere a unor bucureșteni pasionați de apicultură: Dan, Cornelia-soție și Duțu-cumnat. Trăiește Românește!
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Fermierii europeni atacă. Fără Ucraina în UE și fără Green Deal!
Echilibrul ecologic al Deltei, periclitat după un Fake News al presei progresiste. Societățile care recoltau stuful nu au nici un fel de legătură politică. Directorul APIA, Ionuț Lupu, numit ilegal în funcție, de la ”Cabinetul 2”. Fermierii îi cer demisia
Ministrul Agriculturii, Florin Dobre, transmite: România, Croația, Polonia, Ungaria, Slovacia, Austria și Slovenia au votat la Bruxelles împotriva propunerilor privind Noile Tehnologii Genomice. NTG-urile sunt o altă față a Organismelor Modificate Genetic
Ar putea redeveni România una dintre marile țări producătoare de hârtie din celuloza de stuf? Antrepenorul Iulius Octavian Popa crede că da: Delta Dunării este o regiune unică și cu particularități pe care nu le are nici o regiune în Europa
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Agricultură
Locații: Argeș
Subiecte: Agricultură Fructe şi legume dăunătoare Producători români Producători români de fructe şi legume
Organizații: Ministerul Agriculturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)