Fabricile fac importuri de lapte pe bandă rulantă. Creștere record în primul trimestru. Brandurile locale de abia mai stau în picioare în fața invaziei de mărci străine
Piața românească a lactatelor este copleșită de importuri, după cum arată ultimele analize ale Institutului Național de Statistică. Mai precis, cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 54,1% (13.390 tone) în trimestrul I din 2016 față de aceeași perioadă a anului trecut, totalizând 38.120 tone, în timp ce în luna martie s-a majorat cu 62% (4.874 tone), până la 12.734 tone, comparativ cu perioada similară din 2015, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
În ultimii cinci ani, piața lactatelor a scăzut cu mai mult de 6% pe an, lucru care a condus la închiderea mai multor fabrici de profil de pe plan local. În această industrie, peste 100 de fabrici de lactate și-au închis porțile în criză, iar mai mult de 4.000 de oameni au rămas fără locuri de muncă.
Astfel, scăderea puterii de cumpărare a românilor și amplele procese de „eficientizare" a companiilor au tăiat din suflul pieței lactatelor, una dintre puținele în care brandurile locale mai stau în picioare în fața invaziei de mărci străine.
Cele mai mari creșteri ale producției, în trimestrul I 2016 față de trimestrul I 2015, au fost înregistrate la brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obținută exclusiv din lapte de vacă (88,2% din producția totală de brânzeturi) cu 4.618 tone (+28,6%), smântână de consum cu 1.534 tone (+9,5%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut și alte produse lactate similare) cu 4.384 tone (+9,4%), lapte de consum cu 4271 tone (+6,2%) și unt cu 34 tone (+1,3%).
Producția de lapte de consum a fost, la finele lunii martie, de 73.178 tone, cea de brânzeturi — 20.748 tone, din care 18.309 tone reprezintă producția realizată numai din lapte de vacă, smântână de consum — 17.711 tone, lapte acidulat — 50.924 tone, unt — 2.714 tone.
În luna martie 2016, unitățile de procesare au colectat o cantitate de lapte de 79.143 tone, în creștere cu 2,2% (1.679 tone) față de luna martie 2015 și cu 12,7% (8.937 tone) față de luna februarie 2016.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
Șocul și indignarea unui neamț când a intrat într-un supermarket din România: “Ieșea scandal dacă făceau asta la noi, în Germania, să pună chiar asemenea prețuri! Ieșea Revoluție!”
Asociația Pro Consumatori: Numai două mărci de lapte conțin lapte nestandardizat, fără a fi prelucrat
Antrepenorul și inventatorul Iuliean Horneț atrage atenția asupra unui Joc Murdar pe Banii Românilor și oferă o soluție de supraviețuire în fața valului globalist: România putea fi deja independentă energetic complet. Ce se poate face
ROMÂNII MĂNÂNCĂ GÂNDACI fără să știe! Teroarea din farfuria românilor, intoxicați la fel ca în cazul vaccinurilor. LISTA PRODUSELOR CU GÂNDACI
Banalii pufuleți, otravă pentru sănătate. Medic: Dacă vrei să-i cumperi copilului tău niște diabet cu mai puțin de 1 leu, o punguță de pufuleți este alegerea ideală!
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Consumator
Locații: România
Subiecte: Lapte românesc
Organizații: Institutul Național de Statistică (INS)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)