România trebuie să plătească 1,26 miliarde euro către Uniunea Europeană și Banca Mondială, în 2017
România trebuie să plătească peste 1,26 miliarde euro, în 2017, către Uniunea Europeană și Banca Mondială, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor transmise AGERPRES de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Din această sumă, 1,15 miliarde euro reprezintă rate de capital, iar restul dobânzi și comisioane. Peste 1,25 miliarde euro urmează a fi rambursate UE și doar 9 milioane euro către Banca Mondială.
În acest an, România a plătit 113 milioane euro către UE și Banca Mondială. Astfel, cea mai mare parte a sumei a fost rambursată către Uniunea Europeană, respectiv 104 milioane euro. Către Banca Mondială au mers 9,1 milioane euro. Întreaga sumă de 113 milioane euro reprezintă plăți de dobânzi și comisioane.
În 2015, România a plătit peste 1,83 miliarde euro către Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană și Banca Mondială. De asemenea, 2015 a fost și anul în care a fost achitat împrumutul de la FMI. Astfel, ultima tranșă a fost în februarie și s-a ridicat la 165 milioane euro. Către această instituție România a rambursat, în total, peste 2,49 miliarde de euro.
Anul trecut, țara noastră a rambursat Uniunii Europene peste 1,651 miliarde euro, din care 1,5 miliarde sunt rate de capital și restul dobânzi și comisioane. Către Banca Mondială au fost plătite 9,5 milioane euro (dobânzi și comisioane).
În perioada 2009 — 2015 suma totală rambursată către cele trei instituții s-a ridicat la 4,837 miliarde euro, din care peste 2,396 miliarde euro către FMI, 2,273 miliarde către UE și 67 milioane euro către Banca Mondială.
România mai are de plătit, până în 2023, peste 4,77 miliarde de euro către Banca Mondială și UE. Cea mai mare sumă va merge către UE, respectiv 3,71 miliarde euro.
Graficul MFP arată că 2015 a fost vârful de plată pentru împrumut, adică 1,8 miliarde de euro, dar mai sunt încă trei plăți mari în 2017, 2018 și 2019. În 2017, România are de achitat peste 1,2 miliarde de euro, în 2018 — 1,4 miliarde și în 2019 — 1 miliard de euro.
Potrivit datelor Băncii Naționale a României, la 4 mai 2009, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat solicitarea României privind încheierea unui aranjament stand-by pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde euro sau 17,1 miliarde dolari SUA) și eliberarea primei tranșe în valoare de 4,37 miliarde DST (aproximativ 4,9 miliarde euro sau 6,6 miliarde dolari SUA).
„Din acest aranjament s-au tras 7 din cele 8 tranșe prevăzute, însumând 10,57 miliarde DST 1 (aproximativ 11,9 miliarde euro). În ceea ce privește cea de-a 8-a tranșă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităților române, ca fiind de tip preventiv și, în contextul evoluțiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă", arată BNR.
România este membră a Fondului Monetar Internațional (FMI) din anul 1972, având în prezent o cotă de participare de 1030,2 milioane DST (0,43% din cota totală).
„România deține 11.039 voturi, echivalentul a 0,44% din total. Potrivit prevederilor OUG 123/27 decembrie 2011 și a Rezoluției Consiliului Guvernatorilor FMI nr. 66-2/15 decembrie 2010 cota de participare a României la FMI va fi de 1.811,4 milioane DST. Această nouă cotă va intra în vigoare după îndeplinirea condițiilor prevăzute în paragraful 5 din Rezoluția nr. 66-2. În cadrul FMI, România face parte din grupa de țări care include: Armenia, Bulgaria, Bosnia Herțegovina, Cipru, Croația, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, Ucraina, iar de la 1 noiembrie 2012 și Belgia și Luxemburg. Poziția de guvernator al României la FMI este deținută de guvernatorul BNR, iar cea de guvernator supleant de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice coordonator al activității privind elaborarea legislației, politicilor și reglementărilor contabile și fiscale", informează BNR.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
BlackRock: Noi conducem America, nu Biden! – Am dori ca Războiul din Ucraina să nu se termine niciodată – Care e prețul lui Zelenski? (VIDEO)
Av. Gheorghe Piperea: Plafonarea numerarului este neconstituțională. IATĂ DE CE!
Elena Radu: Limitarea încasărilor și plăților cu numerar (cash) e de fapt o excepție de la regula interzicerii operațiunilor cu numerar. ACCEPTĂM SAU NE REVOLTĂM?
Banca Centrală Europeană caută parteneri externi din sectorul privat Big Tech pentru dezvoltarea monedei euro digitale
Av. Gheorghe Piperea: Banca poate face ce vrea cu banii mei, discreționar și contrar intereselor mele de proprietar. Să aplaudăm?
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Locații: România
Organizații: Banca Mondiala Banca Naţională a României Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)