Salariul mediu net a crescut în iunie până la 2.380 de lei, cu 14,5% față de aceeași lună a anului trecut. Domeniile unde se câștigă cei mai mulți bani
Câștigul salarial mediu nominal net a crescut în iunie cu 0,7%, ajungând la 2.380 de lei față de luna trecută, și cu 14,5% față de iunie 2016, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică.
În iunie 2017, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.313 lei, cu 0,8% mai mare decât în mai 2017.
Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (5.853 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.400 lei).
Indicele câștigului salarial real a fost de 100,7% pentru iunie 2017 față de luna precedentă.
În cursul anului se înregistrează fluctuații ale câștigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an, precizează INS.
În iunie 2017, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanță ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou).
De asemenea, câștigurile salariale medii nete din iunie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte), potrivit sursei citate.
În iunie 2017 comparativ cu mai 2017, cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (15,3%), în activitățile de editare, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), activități de servicii anexe extracției, fabricarea băuturilor, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii) (între 6,5% și 11,5%) și în fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, telecomunicații, depozitare și activități auxiliare pentru transport, fabricarea produselor din tutun, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (între 4,0% și 5,5%).
Scăderi ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au înregistrat în unele activități din sectorul economic ca urmare a nerealizărilor de producții ori încasărilor mai mici (funcție de contracte/proiecte), a angajării de personal cu câștiguri salariale mici, a acordării de premii ocazionale, sume din profitul net și din alte fonduri în luna precedentă.
Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură) (13,4%), în extracția minereurilor metalifere, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, colectarea și epurarea apelor uzate (între 4,0% și 8,5%), în industria metalurgică, activități profesionale, științifice și tehnice, transporturi terestre și transporturi prin conducte, cercetare-dezvoltare, activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale) (între 2,0% și 3,5%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrația publică (+1,1%) și sănătate și asistență socială (+0,5%). Câștigul salarial mediu net a scăzut în învățământ (-1,1%) comparativ cu luna precedentă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Am repornit motoarele! ACTUALIZARE și MULȚUMIRI! Problemele ActiveNews: 20.000 de articole dispărute. Ținta Covid
BlackRock: Noi conducem America, nu Biden! – Am dori ca Războiul din Ucraina să nu se termine niciodată – Care e prețul lui Zelenski? (VIDEO)
Av. Gheorghe Piperea: Plafonarea numerarului este neconstituțională. IATĂ DE CE!
Elena Radu: Limitarea încasărilor și plăților cu numerar (cash) e de fapt o excepție de la regula interzicerii operațiunilor cu numerar. ACCEPTĂM SAU NE REVOLTĂM?
Banca Centrală Europeană caută parteneri externi din sectorul privat Big Tech pentru dezvoltarea monedei euro digitale
Av. Gheorghe Piperea: Banca poate face ce vrea cu banii mei, discreționar și contrar intereselor mele de proprietar. Să aplaudăm?
Recomandările noastre
Secțiuni: Finanțe-Bănci
Locații: România
Organizații: Institutul Național de Statistică (INS)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)