A doua rectificare bugetară pe 2017. Tudose: „Unii ne doreau sfârșitul tragic în chinuri”
Premierul și ministrul de Finanțe sunt foarte mândri de performanțele economiei și susțin că ne încadrăm în ținta de deficit bugetar.
Guvernul aprobă, în ședința de miercuri, a doua rectificare bugetară din acest an, primind fonduri suplimentare MAI, Ministerul Muncii, al Educației, al Sănătății, al Justiției, al Transporturilor, majoritatea pentru plata unor drepturi salariale sau pensii. Scad fondurile alocate Mediului, Culturii, Finanțelor, Mediului de Afaceri, Dezolvării Regionale.
„O veste foarte bună pe care o știți sau proastă pentru cei care ne doreau sfârșitul tragic în chinuri: 8,8 creștere economică pe trimestrul trei față de trimestrul trei al anului trecut, ceea ce ne face optimiști pentru chiar spre 6 creștere totală pe anul 2017. Nu numai că nu am murit, cum ne doreau unii, ci, dimpotrivă, suntem de invidiat, pe locul 3 în lume. Încă o veste proastă pentru cei care nu ne iubesc, bună pentru cei de bună credință, exercițiul bugetar pentru anul acesta se va închide sub 3% și nici pe anul viitor nu stăm foarte rău, ci, dimpotrivă, cifrele arată foarte bine”, a declarat premierul Mihai Tudose la începutul ședinței de Guvern.
Și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a subliniat că „România este în acest moment prima țară din Europa ca și creștere economică”.
El a precizat că recitificarea bugetară este pozitivă. Veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 280,2 milioane lei, iar cheltuielile se majorează cu 503,8 milioane de lei.
Mișa a menționat că fonduri suplimentare merg la: bugetele locale - 611,9 milioane lei, Ministerul Muncii - 630,9 milioane lei, MAI - 363,5 milioane lei, Ministerul Transporturilor - 293,9 milioane lei, Ministerul Sănătății - 281 milioane lei, Ministerul Justiției - 232 milioane lei, Ministerul Educației - 30 milioane, Fondul asigurărilor de sănătate - 269,7 milioane de lei, Asigurările Sociale de stat - 325 milioane de lei.
Diminăuri ale bugetelor vor fi operate la: Ministerul Mediului de Afaceri - 78,5 milioane lei, Ministerul Finanțelor - 52,9 milioane lei, Ministerul Dezvoltării Regionale - 43,7 milioane lei, dar la care s-au alocat suplimentar 71,5 milioane lei pentru PNDL, Ministerul Culturii - 27,8 milioane lei, Ministerul Mediului - 27,4 milioane lei.
„Ne încadrăm în deficitul de 2,96%”, a mai precizat ministrul, care a susținut că România va avea o creștere economică de 6,1%.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Topul orașelor cu cei mai mulți Miliardari - Mari schimbări
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Țările G7 au agreat să închidă până în 2035 centralele pe cărbune
Bani pentru alegeri, da. Pentru sportivi, ba! Guvernul a ajuns să ceară ajutorul Loteriei pentru a trimite sportivii la Jocurile Olimpice: ”Nu avem fonduri suficiente”
Turcia suspendă orice formă de comerț cu Israelul din cauza tragediei umanitare din Gaza
A fost lovit podul din Baltimore de o Lebădă Neagră?
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Economie
Persoane: Ionuț Mișa Mihai Tudose
Locații: București
Organizații: Guvernul României Ministerul Finanţelor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)