ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe 8 aprilie, recorder.ro a sunat alarma: „Statul român e pe cale să piardă 20% din păduri, în urma unei legi inițiate de Liviu Dragnea”. În articol ni se explică: PSD, prin Liviu Dragnea însuși, vrea să dea o lege prin care statul ar urma să piardă sute de mii de hectare de pădure în favoarea Bisericii Ortodoxe Române și, parțial, a unor grupări apropiate, zice Recorder, de UDMR. Speculația, repetăm, speculația recorder este aceea că acest proiect de lege este cu dedicație pentru a obține voturile Bisericii.

Rapid, declic, a și auzit semnalul și a anunțat Revoluția: Oamenii sunt îndemnați să semneze o petiție pentru a salva „Pădurile României”, care  „nu-s pomană electorală”. „De ce este important”? Răspunde declic: Co-inițiator al acestui proiect legislativ este Liviu Dragnea.(sublinirea aparține declic).Liderul PSD este în cădere liberă și speră că printr-o pomană fără precedent să obțină sprijinul Bisericii înaintea alegerilor”.

Ipoteza, dată ca axiomă de către recorder și declic, este că Biserica Ortodoxă Română urmează să primească în proprietate, sute de mii de hectare de păduri, în schimbul sprijinului acestei instituții în campania electorală (nu se specifică dacă e vorba de cea europarlamentară sau de cea prezidențială).

În realitate, situația stă astfel:

Atât articolul recorder cât și campania declic accentuează faptul că principalul profitor al acestei legi ar fi Biserica Ortodoxă Română. În realitate, conform documentului Romsilva făcut public chiar de Recorder (dar de unde Alex Nedea citează pe sărite), principalul beneficiar al proiectului ar fi grupările menționate de UDMR prin amendamentul depus. Astfel, conform estimărilor Romsilva, aproximativ 180.000 de hectare de pădure ar reveni „unităților de cult” din județele Suceava (163.408), Timiș, Neamț, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Argeș, Botoșani și Cluj (e foarte probabil ca printre aceste unități de cult să fie și neortodoxe). Restul, adică aproape 487.000 de hectare, ar reveni beneficiarilor vizați de amendamentul UDMR.

Atât recorder.ro cât și declic.ro aleg să nu se concentreze pe beneficiarii amendamentelor UDMR, localizați în județele Caraș-Severin, Mureș și Harghita, ci își construiesc narativa doar pe cei 163.408 de hectare pe care le-ar primi „unitățile de cult din județul Suceava”. „...deoarece principalii beneficiari ai legii sunt Biserica Ortodoxă Română și UDMR” (minutul 0:30 din filmulețul recorder). 
 
Din start, deci, se observă cu ochiul liber că titlurile corecte ar fi fost: grupări apropiate UDMR și unele culte, între care și BOR, posibil favorizate de o lege inițiată de PSD. Sună altfel, dar parcă nu e la fel de catchy, nu?
 
Dacă mai punem că recorder a binecuvântat pretențiile autonomiste ale maghiarilor, parcă înțelegem de ce ținta a fost mutată de pe UDMR spre B.O:R.

Atât recorder cât și declic.ro afirmă că Biserica Ortodoxă Română nu a fost niciodată proprietara respectivelor păduri, ci doar administrator. Acuzatorii publici au cuvântul:

„După Marea Unire, pădurile deținute în Bucovina de statul austriac au ajuns în propritatea noului Stat Român. Pentru a le administra, acesta a înființat o structură proprie numită Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei(minutul 0:48)”. Stop. Paranteză: Exprimarea băiatului de la recorder, „noul stat român”, dă impresia că la marea unire s-a înființat un alt stat, România, când de fapt Marea Unire a întregit teritoriul Regatului românesc existent de la 1859, care la rândul său era continuatorul statelor medievale Țara Românească și Moldova. Voit sau nu, jurnalistul acreditează ideea că statul român are doar 100 de ani. Am încheiat paranteza. 

Revenim:

„După Marea Unire pădurile deținute de statul austriac au ajuns în proprietatea proaspătului stat român. La acel moment s-a considerat necesar ca aceste păduri să fie administrate de Biserică, dar și de numeroase asociații sau persoane din fostele regiuni grănicerești. E vorba doar administrare, nu a fost nici o clipă vorba de proprietate. Dar acum se dorește ca urmașii foștilor administratori să fie transformați în proprietari. E ca și cum administratorul unui bloc de locuințe devine proprietarul clădirii pentru că așa vor Liviu Dragnea și UDMR”- declic.ro. Aceeași poziție a avut-o și cotidianul Adevărul, încă din 2018 (https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/psd-cadou-bisericii-paduri-nu-le-a-avut-niciodata-document-1_5b1b7cbcdf52022f75f44c8a/index.html -de remarcat că autorul a cerut opinia...ASUR, o binecunoscută autoritate în domeniul juridic și forestier).

Chiar așa să fie? 

În realitate, povestea nu începe acum 100 de ani, așa cum afirmă recorder, ci acum mai bine de 200. Așa cum o arată Petre Ciobanu - citând o bibliografie impresionată -, în revista „Bucovina Forestieră”, statul austriac nu a fost proprietarul de drept al pădurilor din Bucovina, ci le-a luat în stăpânire confiscându-le de la Episcopia de Rădăuți, în 1781, la șase ani de la anexarea acestei provincii românești. Mai mult decât atât, statul austriac a trecut și la închiderea mânăstirilor și schiturilor ( de la 25 au mai rămas 3!), tocmai pentru că aceste așezăminte erau principalii proprietari ai pădurilor din Bucovina.

Pe 19 iunie 1783, statul austriac înființează Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, care „cuprindea in sine toate averile mobile și imobile ale episcopiei de Rădăuți și ale tuturor mănăstirilor și schiturilor bucovinene”. Continuă Petre Ciobanu: „Averea Fondului era curat românească, iar faptul că în prevederile din 1781 și 1783 ale ordonanțelor imperiale cu privire la folosirea veniturilor Fondului nu s-a prevăzut și naționalitatea beneficiarilor nu a deranjat pe nimeni”. Scopul fondului era clar: „Sub numirea de Fond religios se înțelege toată averea ce a fost închinată pentru întreținerea religiunii.

Toate veniturile incurg în visteria Fondului, din care se vor acoperi toate cheltuielile pentru fețele bisericești și pentru școli, iar ceea ce va întrece se va întrebuința numai pentru binele obștesc al clerului, al religiunii și al omenirii”.

Este evident, deci, pentru toată lumea că Biserica Ortodoxă Română nu a fost doar „administratorul de bloc”, ci proprietarul de drept al acestuia, în cazul pădurilor din Bucovina. Este evident, de-asemenea, că acest Fond Bisericesc Ortodox din Bucovina nu a fost înființat de statul român după Marea Unire, așa cum susține Alex Nedea de la recorder, ci a fost înființat de autoritățile austriece, acum 238 de ani.

Statul român interbelic nu face decât să constate continuitatea acestui fond, iar în 1925 „pe baza legii pentru organizarea bisericii ortodoxe din Bucovina (M. O. nr. 97 din 6 mai 1925), administrația FonduIui este trecută iarăși în seama Mitropoliei Bucovinei. Fondul, denumit acum „Fondul bisericesc ortodox-român al Bucovinei”, devine fundațiune specială de sine stătătoare. Administrarea Fondului se face prin Consiliul eparhial, sub președinția arhiepiscopului și mitropolitului Bucovinei. Statul exercită dreptul său de control și supraveghere prin Ministerele de Agricultură și Domenii și cel de Culte”, arată Petre Ciobanu.

„Conducerea Fondului, în perioada 1940-1946, a fost exercitată de către o eforie compusă din Mitropolitul Bucovinei, un inginer silvic de rang superior din M. A. D. și un jurist”, abia în 1949, regimul comunist desființând acest Fond și trecând pădurile respective în proprietatea statului. Deci de-abia în 1949, statul român comunist nu respectă principalul obiectiv al fondului: susținerea activității Bisericii Ortodoxe din Bucovina.

În 2017, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților  a pierdut definitiv procesul prin care cerea retrocedarea pădurilor din Fondul pe care l-a administrat aproape 170 de ani și care fuseseră confiscate de statul austriac. Fără să contestăm decizia instanței, ne întrebăm cum a putut da un asemenea verdict, prin care se recunoaște practic legitimitatea confiscării pădurilor românești de către Imperiul Austriac, ocupant al Bucovinei.

Toate aceste detalii sunt omise de reportajul Recorder. De ce? Oare pentru că astfel nu ar mai fi ieșit bine narativa cu „efectele extrem de grave” ale acestei legi, denumită și „pomană electorală”?

În altă ordine de idei, surprinde brusca grijă a recorder pentru statul român și pădurile sale. O simplă căutare pe acest după cuvântul „Romsilva” relevă un singur răspuns: adică articolul pe care îl analizăm aici. Recorder nu a manifestat nicio îngrijorare pentru că o fundație străină (Fundația Conservation Carpathia - FCC), dominată de un miliardar de origine elvețiană, a cumpărat peste 16.000 de hectare din Parcul Național Piatra Craiului, dintre care 9.000 sunt pădure. Se întreba jurnalista de la pressone: „cum poate intra în proprietate străină un parc național sau un teritoriu declarat protejat? Și, la urma urmei, ce mai înseamnă articolul din Constituție care spune că "teritoriul României este inalienabil"?”.

Profesorul Corvin Lupu arată, într-un articol pe care-l vom publica în curând, că FCC încearcă de ani de zile, să preia controlul asupra unei zone de 270.207 de hectare din Munții Făgăraș. Profesorul Lupu susține că miza din spatele acestui brusc interes pentru Munții Făgăraș este reprezentată de zăcămintele de uraniu din zonă, până în prezent, neexploatate. Nimic din toate acestea nu transpiră în presa îngrijorată de faptul că Biserica ar putea (re) primi ce i s-a confiscat, pentru că „Miliardarii străini care cumpără pădurile virgine din România” o fac „ca să le salveze.” (Adevărul: https://adevarul.ro/locale/pitesti/miliardarii-straini-cumpara-padurile-virgine-romania-salveze-am-cheltuit-5-milioane-euro-reconstructie-ecologica-1_5ad034ecdf52022f75c56cc6/index.html). 
 
Cazul FCC nu este singular. Grupul suedez IKEA are (avea?) peste 33 000 de hectare de pădure în România. IKEA produce mobilă. Acolo nu e niciun pericol.

În același timp, acest autor nu a găsit articole relevante prin care să se demonstreze faptul că pădurile deținute de Biserică ar fi defrișate sau exploatate nelegal, pentru a se justifica „efectele grave” ale (re)împroprietării Bisericii. Dimpotrivă, s-ar relua tradiția întreruptă de comuniști ca Biserica să folosească acea pădure spre a se întreține, eliberându-se de dependența de stat. Nu asta doresc seculariștii de pretutindeni?
 
În schimb, abuzurile asupra pădurilor proprietate a statului - de grija căruia plânge acum Recorder - sunt arhidocumentate. De altfel, faptul că statul este un slab administrator este o replică favorită a celor care se grăbesc să îndemne la înstrăinarea activelor acestuia.
 
Se pare că rețeta este simplă: statul e bun administrator când trebuie să confiște ceva de la alte entități private, românești, iar atunci când apare o ofertă din partea unei entități străine și e musai să înstrăineze acel „ceva”, statul devine un prost administrator și trebuie să vândă.