Câți BANI au scos din buzunar până acum românii care au ÎNCĂLCAT legea antifumat
Poliția locală și structurile competente din Ministerul Afacerilor Interne au aplicat, la nivel național, 1.043 de avertismente și 795 de amenzi, în cuantum de 186.900 lei, în prima lună de la intrarea în vigoare a legii antifumat, potrivit unui comunicat de presă al IGSU.
La nivel național au fost desfășurate peste 600 de acțiuni preventive prin intermediul cărora au fost diseminate informații legate de normele de aplicare a legislației, materiale de informare preventivă, fiind derulate instruiri ale salariaților din cadrul diverșilor operatori economici și prelucrări ale legislației în unități de învățământ.
Pe 17 martie a intrat în vigoare Legea nr. 15/2016 privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, potrivit Agerpres.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Topul orașelor cu cei mai mulți Miliardari - Mari schimbări
Țările G7 au agreat să închidă până în 2035 centralele pe cărbune
Bani pentru alegeri, da. Pentru sportivi, ba! Guvernul a ajuns să ceară ajutorul Loteriei pentru a trimite sportivii la Jocurile Olimpice: ”Nu avem fonduri suficiente”
Turcia suspendă orice formă de comerț cu Israelul din cauza tragediei umanitare din Gaza
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
A fost lovit podul din Baltimore de o Lebădă Neagră?
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Economie
Locații: România
Subiecte: Legea anti-fumat
Organizații: ISU Ministerul de Interne
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)