LOTERIA BONURILOR FISCALE: Bonurile câştigătoare la extragerea de azi
Bonurile fiscale de 509 lei din 1 iunie sunt câştigătoare la prima etapă a Loteriei bonurilor, urmând să participe la o nouă extragere dacă vor exista mai mult de 100 astfel de bonuri.
Ca şi în cazul ultimei extrageri ocazionale desfăşurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape.
Duminică, Loteria Română a organizat extragerea din urne a bilelor care desemnează ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie. După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.
Rezultatele vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN Loteria Română (CNLR), pentru o perioadă de minimum 30 de zile, potrivit Mediafax.
La extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1-30 iunie, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.
Cei care au bonuri câştigătoare trebuie să depună cererile de revendicare în maxim 30 de zile de la extragere, începând chiar cu ziua următoare acesteia, cu bonului fiscal câştigător în original, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Claudia Marcu: Energia verde a leșinat
Guvernul României a „negociat” cu Qatarul cedarea a 51% din acționariatul companiei de stat Tarom și ia în calcul măsuri similare și pentru portul Constanța
În sfârșit o veste bună! 83% dintre suedezi doresc să folosească banii cash, în ciuda ultra-tehnologizării. Peste 6000 de persoane au primit deja implanturi de microcipuri în mâini pentru a le folosi la plățile fără numerar
Topul orașelor cu cei mai mulți Miliardari - Mari schimbări
A fost lovit podul din Baltimore de o Lebădă Neagră?
Recomandările noastre
Secțiuni: Economie
Persoane: Eugen Teodorovici
Subiecte: Loteria bonurilor fiscale
Organizații: ANAF Loteria Română Ministerul Finanţelor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)