Loteria bonurilor fiscale: Numărul câştigătorilor va fi limitat. Cât va fi premiul garantat
După semi-eşecul ediţiei precedente a loteriei bonurilor fiscale, deputaţii au hotărât să schimbe regulile, mai precis să limiteze numărul bonurilor declarate câştigătoare.
Deputații din Comisia de buget au fost de acord să limiteze numărul de câștigători ai Loteriei bonurilor fiscale la 100. În acest mod, fiecare persoană declarată câștigătoare va putea obține cel puțin 10.000 de lei.
Însă, în cazul în care numărul câștigătorilor va fi mai mare decât cel aprobat de comisie se va efectua o tragere la sorți în care vor participa toate bonurile fiscale. Noile reguli vor fi aplicate din luna iulie, însă este necesar și un vot în plen, potrivit Digi24.
18.000 de români au fost declarați câștigători în cadrul primei extrageri, fiecare bon valorând 55 de lei.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Topul orașelor cu cei mai mulți Miliardari - Mari schimbări
În sfârșit o veste bună! 83% dintre suedezi doresc să folosească banii cash, în ciuda ultra-tehnologizării. Peste 6000 de persoane au primit deja implanturi de microcipuri în mâini pentru a le folosi la plățile fără numerar
Recomandările noastre
Secțiuni: Economie
Persoane: Eugen Teodorovici
Locații: România
Subiecte: Loteria bonurilor fiscale
Organizații: Camera Deputaţilor Ministerul Finanţelor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)