„Yugo-nostalgia”. Sondaj Gallup: Aproape toate fostele republici iugoslave regretă ruperea Iugoslaviei
La aproape două decenii de la dezmembrarea Iugoslaviei, tot mai mulți locuitori din Balcani regretă dispariția acestei entități, despre care spun că le-a adus mai mult rău, decât beneficii. Așa reiese din cel mai recent sondaj de opinie realizat de Gallup in rândul cetățenilor din statele balcanice care au făcut parte din fosta Iugoslavie.
Conform sondajului, în care au fost chestionați 1000 de respondenți din întreaga regiune, se poate constata că „Yugo-nostalgia” este încă răspândită, în special în Serbia și Bosnia-Herțegovina, informează site-ul B92.net.
„În mod special cei care trăiesc în Serbia și Bosnia-Herțegovina afirmă că dezmembrarea le-a afectat țara, trei din patru locuitori considerând acest lucru. La fel ca în cazul atitudinii rușilor în privința dizolvării fostei Uniuni Sovietice, sârbii resimt acut sentimentul pierderii ca națiune de bază a unui fost stat multinațional”, scrie Gallup pe site-ul său.
La întrebarea dacă dezintegrarea Iugoslaviei „a fost în interesul țării lor sau a dăunat acesteia”, 81% dintre sârbi au declarat că a fost dăunătoare, doar 4% susținând că a fost benefică. Opt la sută dintre cei chestionați nu au știut să răspundă sau au refuzat să spună.
În Bosnia, 77% dintre cei întrebați același lucru au răspuns că dezmembrarea Iugoslaviei a fost „dăunătoare”, doar 6% apreciind că a fost un lucru bun.
Autorii sondajului consideră că atitudinile negative din Bosnia-Herțegovina pot avea legătură cu nemulțumirile oamenilor legate de performanțele slabe ale guvernului.
În cazul Muntenegrului, care în curând va deveni stat membru NATO, este „mai puțin nostalgică”. Cu toate astea, 65% consideră acum că destrămarea Iugoslaviei a fost nocivă, iar 15% spun că a fost benefică pentru țara lor. 9% dintre cei chestionați nu au răspuns. La rândul lor, macedonenii spun că destrămarea Iugoslaviei a fost dăunătoare, 12 % o percep ca pe ceva bun.
Cei de la Gallup au tratat separat fosta provincie sârbă Kosovo, care încă nu este recunoscută ca stat de multe țări. Aici, 75% dintre respondenți afirmă că destrămarea Iugoslaviei a fost benefică, în timp ce 10% la sută dintre cei întrebați au spus că a fost „dăunătoare”.
În Croația, 55% dintre cei chestionați au spus că a fost benefică, în timp ce 23% au declarat că a fost dăunătoare. În Slovenia, 41% dintre respondenți consideră drept ceva bun ruperea Iugoslaviei, în timp ce 45% o percep ca pe ceva rău.
Potrivit sondajului, minoritățile etnice sunt cele mai predispuse să considere drept dăunătoare dezmembrararea fostei Iugoslavii, sârbii fiind, probabil, și cei mai „subiectivi”, aceștia apreciind în cea mai mare măsură că țara lor a fost afectată, indiferent de locul în care trăiesc.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Care este ultima dorință a lui Celine Dion – artista măcinată de o boală cruntă, depistată în 2022, s-a destăinuit fanilor
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Externe
Locații: Balcani Bosnia-Herţegovina Croația Iugoslavia Kosovo Serbia
Subiecte: Fosta Iugoslavie Sondaj
Organizații: Gallup
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)