2 milioane de migranți sirieni, MIZA negocierilor dintre Turcia și UE
Până la două milioane de sirieni ar putea ajunge în Turcia dacă luptele se intensifică în nord-vestul Siriei, în timp ce finanțările pentru ajutor au scăzut la un nivel periculos, scrie site-ul hurryetdaily news.
Turcia a negociat un sprijin financiar din partea UE și promisiunea privind o viitoare aderare la UE în schimbul ținerii migranților.
Armata siriană susținută de Rusia a lansat un asalt asupra ultimei fortărețe majore a rebelilor cu atacuri aeriene și
confruntări pe teren care au forțat deja zeci de mii de sirieni să-și părăsească locuințele. „Temerea noastră este dacă această situație va continua și dacă numărul de refugiați va continua să crească și conflictul se va intensifica, am putea vedea chiar sute de mii, un milion, două milioane de sirieni îndreptându-se spre granițele cu Turcia”, a declarat coordonatorul umanitar regional al ONU pentru criza din Siria, Panos Moumtzis.
Atacurile de la sfârșitul lunii aprilie, axate mai ales asupra unor zone din sudul provinciei Idlib și zone adiacente provinciilor Hama și Latakia, marchează cel mai intens conflict între președintele Bashar al-Assad și insurgenți din vara anului trecut.
Moumtzis a declarat la Geneva că situația se deteriorează și un acord între Rusia și Siria pentru dezescaladare nu mai este în vigoare. „Vedem o ofensivă care vizează cu adevărat – sau care are impact asupra – spitale și școli din zone cu civili, unde există populație și așezări urbane, ceea ce într-adevăr nu ar trebui să se întâmple în conformitate cu dreptul umanitar internațional”, a subliniat oficialul ONU.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Locații: Siria
Subiecte: Imigranti Europa intrare ilegala migranti
Organizații: Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)