Actorul John Oliver face istorie în televiziune: a șters datoriile din sistemul medical a circa 9.000 de americani, în valoare de 15 milioane de dolari
John Oliver intră în istoria televiziunii americane, răscumpărând și ștergând datoriile a 9000 de americani care acumulaseră 15 milioane de dolari, reprezentând cheltuieli către sistemul medical.
Actorul și prezentatorul show-ului TV Last Week Tonight a reușit astfel să o depășească pe celebra Oprah Winfrey, care cheltuise peste 8 milioane de dolari pentru a dona mai multe mașini publicului care asistase la emisiunile sale.
Evenimentul mediatic l-a trasformat pe Oliver în cel mai inovator și darnic prezentator de televiziune. Iar prin acest gest de solidaritate, John Oliver a relansat una dintre temele cele mai dezbătute și controversate din America: sistemul sanitar, sute de mii de familii ajungând în ultimii ani să adune datorii importante pentru a-și plăti tratamentele către sistemul sanitar, care nu sunt garantate de asigurările pe care le au sau de Stat.
În emisiunea sa săptămânală, „Last Week Tonight”, difuzată pe HBO, el și-a consacrat editorialul stratagemei la care recurg multe bănci din Statele Unite, care transferă datoriile acumulate de milioane de către persoane altor firme, pe o sumă foarte mică.
Combinații scandaloase
Pentru a atrage atenția asupra sistemului la care recurg băncile, emisiunea a creat firma de răscumpărare a datoriilor Central Asset Recovery Professionals în statul Mississipi, etapă „ridicol de simplă”, potrivit lui Oliver. În unele state, pentru achiziționarea datoriilor nu este necesar niciun act sau autorizație, relatează Associated Press, ici.radio-canada.ca și directmatin.fr.
După crearea societății avându-l ca președinte pe prezentator, emisiunea a achiziționat cu 60.000 de dolari datorii de 15 milioane de dolari, contractate pentru îngrijiri medicale de 9.000 persoane care au întârziat ulterior cu plata. Toate datoriile au fost înregistrate la spitale din Texas. Prezentatorul a anunțat apoi că datoriile au fost șterse.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Dezvăluiri: un denunțător din sfera medicală, care a lucrat în spital, a dezvăluit că, din cauza “vaccinurilor” Covid, pacienții „mureau în mod atât de groaznic, atât de repede” - Ce simptome manifestau. VIDEO cu mărturia cutremurătoare
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Externe
Persoane: John Oliver
Locații: SUA
Subiecte: Asigurări medicale private
Organizații: HBO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)