Alegeri locale în Polonia: Conservatorii în frunte, dar au pierdut capitala
Partidul conservator la putere în Polonia s-a clasat duminică pe primul loc la alegerile regionale, dar la Varșovia opoziția a păstrat din turul întâi primăria, potrivit unui sondaj realizat la ieșirea de la urne, transmite AFP.
Acest scrutin este considerat ca un test înainte de europarlamentarele de la sfârșitul lui mai și legislativele de peste un an.
Partidul Lege și Justiție (PiS) al lui Jaroslaw Kaczynski este creditat cu 32,3% din voturi la alegerile pentru consiliile regionale, în fața Coaliției Civice - alianță a opoziției din Platforma Civică (PO, de centru) și Nowoczesna (liberal) care obține 24,7%, potrivit sondajului realizat de institutul Ipsos.
Partidul țărănesc PSL ocupă locul al treilea, cu 16,6% din voturi, urmat de o formațiune antisistem, Kukiz'15, și un bloc de responsabili locali fără partid, la egalitate cu 6,3%.
La Varșovia, Rafal Trzaskowski (PO), 46 de ani, fost deputat european și ministru, a obținut 54,1% din voturi, devansându-l net pe rivalul său din PiS, ministrul-adjunct al justiției, Patryk Jaki, 33 de ani, potrivit Ipsos.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Johnson & Johnson plătește despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari pentru a soluționa toate procesele de cancer legate de pudra de talc
Atmosferă sumbră la Palatul Buckingham. Regele Charles pare că e pe moarte: ”Se simte rău! Starea sa de sănătate nu duce cu gândul la nimic bun”
Cutremurător: 25 de Metode prin care este distrusă America (VIDEO)
Caz incredibil, semnalat de dr. William Makis: medic canadian, care s-a opus dictaturii medicale Covid, a fost “reeducat”, a primit vaccinul Covid și a murit subit
Deputatul Andrew Bridgen, discurs exploziv în Parlamentul britanic: “Mă tem că lansarea vaccinului Covid este o crimă împotriva umanității mai mare decât Holocaustul” - “Trebuie să fie între 10 și 20 de milioane de morți până acum” - VIDEO
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Externe
Locații: Polonia
Subiecte: Alegeri Polonia
Organizații: Partidul Dreptate și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)